Farrah Fawcett a fost înmormântată - VIDEO

Câteva sute de persoane au asistat marţi, la Los Angeles, la înmormântarea actriţei americane Farrah Fawcett, decedată în urmă cu şase zile, din cauza unui cancer la colon, la vârsta de 62 de ani.

63 afișări
Imaginea articolului Farrah Fawcett a fost înmormântată - VIDEO

Farrah Fawcett a fost înmormântată (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Ceremonia, la care publicul şi presa nu au avut acces, a avut loc în catedrala Notre-Dame din Los Angeles, amplasată în centrul metropolei californiene.

Printre participanţi s-a aflat şi Redmond, fiul actriţei decedate şi al actorului Ryan O'Neal, care în prezent îşi ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar american, pentru posesie şi consum de droguri, dar care a beneficiat de un permis de ieşire din închisoare valabil pentru câteva ore.

Farrah Fawcett, originară din statul american Texas, şi-a câştigat celebritatea ca fotomodel, după ce a pozat în costum de baie pentru un afiş, în 1970, fiind ulterior distribuită în serialul de televiziune "Îngerii lui Charlie", realizat de regretatul producător Aaron Spelling. Ea a interpretat personajul Jill Munroe, o detectivă sub acoperire, extrem de atrăgătoare, bronzată, blondă şi cu o coafură ciufulită.

Farrah Fawcett şi-a dat demisia după sfârşitul primului sezon al serialului, dar acest rol a transformat-o într-un adevărat star la Hollywood.

Fawcett a fost nominalizată la premiile Emmy pentru rolul unei victime a violenţei domestice din filmul "The Burning Bed/ Flăcările urii" (1984) şi pentru interpretările sale din drama "Small Sacrifices/ Sacrificii mărunte" (1989) şi serialul "The Guardian/ Îngerul păzitor" (2001).

Printre persoanele prezente la înmormântare s-a aflat şi actorul Ryan O'Neal, partenerul de viaţă al actriţei încă din anii 1980, celebru pentru rolurile din filmele "Barry Lyndon", de Stanley Kubrick, şi "Love Story", care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, în 1971.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici