Fiul lui Elizabeth Hurley i-a interzis acesteia să mai aibă alţi copii

Elizabeth Hurley a declarat că ea şi soţul său, Arun Nayer, îşi doresc un al doilea copil, însă Damian, fiul actriţei, în vârstă de şapte ani, nu vrea să aibă alţi fraţi, informează site-ul femalefirst.co.uk.

155 afișări
Imaginea articolului Fiul lui Elizabeth Hurley i-a interzis acesteia să mai aibă alţi copii

Fiul lui Elizabeth Hurley i-a interzis acesteia să mai aibă alţi copii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu suntem decişi. Damian nu vrea sub nicio formă încă un membru în familia noastră, vrea să rămână singurul prinţ. Îmi spune «Mami, familia noastră e suficient de mare». Ne gândim la asta (la un alt copil, n.r.), dar nu suntem siguri", a declarat actriţa.

De asemenea, Elizabeth Hurley, în vârstă de 44 de ani, a mărturisit că a înlocuit vinul ei preferat cu votca, pentru că are probleme cu stomacul.

"Trebuie să recunosc că, de când am renunţat la vin, abdomenul meu este mult mai plat. Nu îmi lipseşte vinul, deoarece acum beau votcă. Nu îmi place votca foarte mult, dar atunci când sunt la o petrecere beau un pahar mic, cu apă minerală şi sucul de la o lămâie. La început părea un medicament, dar m-am obişnuit cu ea acum", a declarat ea.

Hurley a avut o relaţie de 13 ani cu Hugh Grant, care s-a terminat în 2000, după o întâlnire foarte mediatizată a acestuia cu o prostituată.

Doi ani mai târziu, Elisabeth Hurley l-a născut pe Damian, rod al relaţiei ei cu producătorul american Steve Bing. Elizabeth Hurley l-a cunoscut pe Nayar la puţin timp după ce s-a născut fiul ei, iar cei doi s-au căsătorit în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici