FOTO | Compania aviatică ce îşi îmbracă stewardesele în creaţii haute couture
Este vorba de compania Hainan Airlines, care şi-a prezentat noile şi luxoasele uniforme la Săptămâna Modei de la Paris, marţea trecută.
Create de Laurence Xu, uniformele sunt inspirate de Cheongsam, rochie tradiţională chineză pe care femeile o poartă de obicei la ocazii formale. Cu toate acestea, veşmintele au fost adaptate stilului occidental pentru a se obţine o alură internaţională şi modernă.
Uniformele au imprimeuri inspirate din imaginarul culturii tradiţionale chinezeşti, cu modele de nori, valuri şi inclusiv cu cel al păsării mitice „roc”. Jachetele şi hainele pe care stewardesele le vor purta peste rochii sunt echipate cu gulerul tipic mandarin, şi sunt cambrate pe talie.

“Cooperarea dintre Hainan Airlines şi Lawrence Xu este una revoluţionară în industrie. Nu doar că am creat o nouă uniformă, dar am arătat şi imaginea internaţională a liniei noastre aeriene. În special pe rutele internaţionale, dorim să le transmitem pasagerilor că China este modernă şi la modă”, a declarat directorul de brand al Hainan Airlines.

Uniformele pentru stewarzi sunt mai puţin extravagante şi nu au o inspiraţie occidentală atât de pregnantă, având mai puţine elemente inspirate din cultura tradiţională chineză.
Procesul de creaţie a durat peste doi ani, cei de la Hainan Airlines şi Laurence Xu întâlnindu-se frecvent pentru a stabili materialele şi imprimeurile.

Designul final reflectă paleta cromatică tradiţională a companiei, griul, aducând un omagiu culturii chineze.
Este vorba de cea de-a cincea modernizare a uniformelor stewardeselor de la lansarea companiei aeriene, în anul 1993.
Citeşte şi: FOTO, VIDEO | Iarnă în mijlocul verii: Umblătorii Albi au cucerit Marea Britanie. Regele Nopţii din „Game of Thrones” s-a plimbat pe străzile Londrei. Elemente INEDITE în sezonul 7 al GOT
Citeşte şi: Stereotipurile pe care nu le găseşti în cărţi. Ce am învăţat închiriind o cameră prin Airbnb