Frank Pellegrino, un actor celebru din serialul "Clanul Soprano", a murit la vârsta de 72 de ani

Frank Pellegrino, actorul care a jucat în rolul şefului FBI Frank Cubitoso în serialul hit produs de HBO şi difuzat între 1999-2007, a murit marţi, 31 ianuarie, în New York după o luptă cu cancerul, informează contactmusic.com.

890 afișări
Imaginea articolului Frank Pellegrino, un actor celebru din serialul "Clanul Soprano", a murit la vârsta de 72 de ani

Frank Pellegrino, vedeta serialului ''Clanul Soprano'', a murit la vârsta de 72 de ani după o bătălie îndelungată cu cancerul

Frank Pellegrino, care a jucat în Clanul Soprano timp de cinci ani, a murit la vârsta de 72 de ani.

Frank a mai jucat şi în  'Mickey Blue Eyes' şi 'Goodfellas', şi a fost co-proprietarul restaurantului  Rao's din Harlem, New York.

Bo Dietl, un fost ofiţer de poliţie din New York şi candidat la primăria oraşului, i-a adus omagiile regretatului actor. El a declarat pentru ziarul New York Post: ''Am pierdut o parte din New York astăzi când l-am pierdut pe Frankie. E unic, e un icon. A fost o persoană cu suflet mare, generoasă şi a avut mereu grijă de oameni. O stea luminoasă şi o mare personalitate, îmi va fi dor să cânt cu el în fiecare joi seară. Nu s-a plâns niciodată, era mereu optimist. Îmi va fi dor de cel mai bun prieten al meu, a fost unul dintre cei mai curajoşi  oameni pe care i-am cunoscut. ''

Şi prietenul lui Frank, Charles Gasparino i-a adus un omagiu impresionant actorului, pe Facebook: ''A spune că Frank a fost o legendă a New Yorkului ar însemna să-l subestimăm - el a sângerat pentru acest oraş şi pentru promisiunea de egalitate. Oamenilor le place să spună cum nu pot face rost de o masă la Rao's. E adevărat dar nu înţeleg esenţialul. Mesele erau acordate vechilor clienţi când localul a devenit popular în urmă cu ceva timp. Noii clienţi trebuiau să îşi aştepte rândul pentru a 'deţine o masă ', fără să conteze cine erau. Omul de afaceri miliardar Warren Buffett a fost unul dintre cei care îşi doreau o masă şi a fost refuzat de Frankie.''

''Vedeţi voi, lui Frankie îi plăcea să le cânte patronilor şi în acea noapte l-a refuzat pe Buffett pentru că interpreta melodia My Girl de la The Temptations cântând 'I don't need no money, fortune or fame ... I've got all the riches, baby, one man can claim'. Sigur că avea nevoie de familia sa, prieteni, restaurant şi de actorie. Frank, o să-mi lipseşti cum te răsteau la mine, până ne vom întâlni dincolo. Odihneşte-te, prietene.”

Serialul "Clanul Soprano", care s-a bucurat de un succes uriaş în rândul telespectatorilor americani, a fost difuzat între anii 1999 şi 2007.

Plasat în New Jersey, acolo unde a şi fost produs, serialul îl are în centru pe mafiotul Tony Soprano (James Gandolfini) urmărind dificultăţile pe care acesta le întâmpină în încercarea de a face faţă atât în viaţa de familie cât şi în cea pe care o duce în sânul Mafiei.

Fiind un mare succes critic şi comercial, Clanul Soprano este serialul cu cele mai mari încasări din istoria televiziunii prin cablu. Seria a câştigat numeroase premii printre care 21 de premii Emmy şi cinci Globuri de Aur.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici