George Clooney a răspuns unei jurnaliste şi a câştigat o vacanţă oficială în Grecia

George Clooney a ajuns pe prima pagină a ziarelor greceşti şi a fost invitat să petreacă o vacanţă oficială în Grecia, după ce a răspuns politicos, la Berlin, unei întrebări ce i-a fost pusă de o jurnalistă elenă, în legătură cu repatrierea operelor de artă furate din Partenon.

354 afișări
Imaginea articolului George Clooney a răspuns unei jurnaliste şi a câştigat o vacanţă oficială în Grecia

George Clooney (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Actorul şi regizorul american a prezentat, sâmbătă, la cea de-a 64-a ediţie a Berlinalei cel mai recent film al său, "The Monuments Men", un lungmetraj ce are un subiect legat mai degrabă de istoria nazistă decât de antichitatea greacă: furturile de opere de artă comise de nazişti şi eforturile depuse de Aliaţi pentru a le recupera.

George Clooney a scăpat însă din vedere patriotismul unei jurnaliste elene, care a profitat de ocazie pentru a-l întreba pe actor dacă este de părere că antichităţile greceşti expuse în muzee din străinătate, mai ales frizele din Pantenon, conservate la British Musem din Londra, ar trebui să fie retrocedate primăriei din Atena.

"Da, ar fi o idee bună. Ar fi un lucru corect şi amabil. Cred că este cel mai potrivit lucru care trebuie făcut", a declarat, cu simplitate, starul hollywoodian, potrivit presei elene. Prin acest răspuns scurt, actorul şi-a atras un elan de recunoştinţă în Grecia, ilustrat prin pagini întregi, inclusiv prima pagină, consacrate de presa greacă acestei declaraţii făcute weekendul trecut.

Gratitudinea naţională a culminat luni seară, cu o scrisoare a Ministerului Culturii din Grecia adresată actorului şi transmisă presei. În acel document, actorul este invitat în mod oficial să vină să petreacă "o vacanţă de câteva zile în Grecia".

"În numele grecilor, vă adresez mulţumirile noastre pentru declaraţia dumneavoastră", a scris ministrul Culturii din Grecia, Panos Panagiotopoulos.

"Sper că veţi accepta această invitaţie pentru a petrece câteva zile în Grecia. Pentru a vedea multitudinea de antichităţi greceşti conservate sub soarele mediteranean. Şi, bineînţeles, să vizitaţi noul Muzeu Acropole, în faţa pilonilor sacri, unde un anumit loc aşteaptă reîntoarcerea obiectelor de marmură ale Partenonului, aflate într-un exil involuntar".

Grecia luptă de mai multe decenii pentru repatrierea frizei lungi de 75 de metri, cumpărată în 1803 de lordul Elgin - ambasadorul britanic în Imperiul Otoman - şi expediată apoi la Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici