Încăierare de proporţii într-un avion: O femeie beată atacă o stewardesă pentru că nu vrea să stea lângă pasagerii „străini” | VIDEO

Publicat: 22 05. 2019, 11:36
Actualizat: 20 07. 2021, 09:41

Femeia atacă pasagerii şi ţipă, în timp ce stewardesa Lidiya Polyanska – o fostă prezentatoare TV – încearcă să o calmeze pe femeie şi pe ceilalţi pasageri aflaţi la economy class.

Potrivit presei, femeia neidentificată a început să fie agresivă după ce a băut o sticlă întreagă de whisky, pe care a cumpărat-o dintr-un magazin duty free al aeroportului din Barcelona. Aeronava se îndrepta spre Kiev.

Femeia a început să atace pasagerii „străini”, printre aceştia numărându-se şi un bărbat chinez, care a fost nevoit să îşi schimbe locul.

În plus, pasagera a atacat şi alte persoane care au intervenit pentru a încerca să o calmeze.

La un moment dat, un bărbat poate fi văzut cum încearcă să o lovească cu pumnul pe femeie.

Cel puţin trei membri ai echipajului au încercat să o calmeze, informează The Sun. „A fost înspăimântător şi urât”, a declarat o altă femeie, aflată la bordul avionului.

Atacatoarea a fost reţinută de poliţie imediat după ce aeronava a aterizat în capitala Ucrainei, potrivit presei. Nu este clar, însă, ce acuzaţii i se vor aduce.

Relatările din social media susţin că femeia a ignorat avertismentele anterioare ale echipajului, aceştia cerându-i să nu bea whisky la bord. „Pur şi simplu, a decis că pasagerii străini nu ar trebui să mai fie în cabina aeronavei, din simplul motiv că erau din alte ţări”, declară un utilizator de pe o reţea de socializare.

Cu toate acestea, stewardesa care a intervenit a fost lăudată de comunitatea social media pentru calmul cu care a aplanat, în cele din urmă, conflictul.

 „Atunci când stewardesa a spus pe un ton ferm