Accidentul s-a întâmplat puțin după ora 10 dimineața.
Persoana ar fi pătruns pe aeroport alergând spre un avion care în acel moment se pregătea pentru decolare, potrivit Corriere della Sera. Operațiunile au fost suspendate până la ora 12.
Din informațiile furnizate de surse aeroportuare, bărbatul ar fi început acțiunea încă din afara aeroportului.
Ar fi intrat cu mașina pe contrasens în apropierea terminalului, ar fi abandonat mașina și ar fi început să alerge spre interior.
Odată ce a trecut de zona sosirilor – care se află la parter – ar fi deschis o ușă de securitate care duce direct la platformele de staționare ale avioanelor.
Ar fi vorba de un bărbat de aproximativ 35 de ani.
Avionul implicat ar fi un Airbus A319 al companiei Volotea, cu destinația aeroportului din Asturias. Conform reconstituirii, aeronava era pe punctul de a finaliza o manevră.
Aeroportul Orio al Serio, unul dintre principalele aeroporturi din nordul Italiei, a fost închis temporar în urma decesului unei persoane survenit marți dimineață pe pista de rulare.
Circumstanțele accidentului sunt încă în curs de investigare, potrivit AL7.it.
Se pare că o persoană a fost aspirată de motorul unui avion și a murit.
Autoritățile aeroportuare au suspendat imediat operațiunile de decolare și aterizare.
Mai multe rute sunt întârziate și deviate, iar zborurile care sosesc sunt redirecționate către alte aeroporturi din apropiere, precum Milano Malpensa și Linate.
La fața locului intervin poliția, pompierii și personalul medical.
Se așteaptă o declarație oficială din partea conducerii aeroportului și a ENAC.
Aeroportul Orio al Serio, cunoscut și sub numele de Milano-Bergamo, este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Italia, în special pentru zborurile low-cost.