Inteligența artificială nu este ceea ce credem: Cum suntem păcăliți de o iluzie
Profesorul Pablo Sanguinetti subliniază că limbajul prin care descriem Inteligența artificială modelează percepția publicului și, indirect, influențează direcția dezvoltării tehnologice. În prezent, inteligența artificială este adesea prezentată ca o entitate autonomă, aproape vie, capabilă să „gândească” și să „aleagă” singură. Aceasta este o imagine extraordinară pentru presă și marketing, dar departe de funcționarea reală a sistemelor actuale, arată The Conversation.
Mitul „tehnologiei autonome”
Această viziune se înscrie într-o veche tradiție culturală, denumită în anii ’70 de teoreticianul Langdon Winner „tehnologie autonomă”. Aceasta promovează ideea că invențiile și tehnologia scapă de sub controlul oamenilor și evoluează după o logică proprie. De la mitul lui Prometeu, la povești precum Frankenstein sau filme precum Terminator, AI este adesea asociată cu scenarii dominate de teamă și inevitabilitate.
Chiar și termenul „inteligență artificială” poate induce în eroare. El a fost propus în 1955 de informaticianul John McCarthy, deși ambiguitatea lui era evidentă. După cum arată cercetătoarea Kate Crawford, AI nu este nici complet artificială, nici cu adevărat inteligentă: depinde de resurse naturale, infrastructură tehnologică, muncă umană și contexte sociale complexe.
Felul în care limbajul distorsionează dezbaterea
În vorbirea curentă, AI „învață”, „înțelege” sau „ia decizii”. Acest mod de exprimare alimentează așteptări nerealiste, anxietate și ideea că viitorul este deja scris. Promisiunea unei inteligențe artificiale generale – susținută inclusiv de companii precum Microsoft sau OpenAI – este prezentată ca inevitabilă, deși nu există consens științific că aceasta va fi realizată vreodată.
Această abordare mai degrabă fantezistă nu este doar o problemă teoretică. Potrivit unui raport al AI Now Institute, promisiunile exagerate legate de AI sunt folosite pentru a evita discuții esențiale despre riscurile reale: efectele asupra locurilor de muncă, educației, mediului și democrației. În plus, ele pot duce la supraevaluarea pieței, cu pericolul unor corecții bruște.
Inteligența artificială – perspectiva corectă
Sanguinetti propune o schimbare de abordare: AI ar trebui privită ca rezultat al colaborării dintre oameni și tehnologie, nu ca o forță independentă. Asta presupune:
- mutarea atenției de la scenarii catastrofice la riscuri concrete și actuale;
- sublinierea faptului că deciziile umane sunt esențiale în proiectarea și utilizarea AI;
- evitarea limbajului antropomorf, preferând termeni tehnici precum „procesare avansată a sarcinilor”.
Dezbaterile despre reglementare, educație sau piața muncii nu pot fi solide dacă se bazează pe metafore înșelătoare. Clarificarea felului în care vorbim despre inteligența artificială nu este un simplu detaliu de comunicare, ci o chestiune etică fundamentală. Numai înțelegând AI ca pe un sistem socio-tehnic – și nu ca pe un creier autonom – putem decide corect cum să o folosim în beneficiul public.