Lindsay Lohan, arestată după o altercaţie produsă într-un club

Actriţa Lindsay Lohan a fost din nou arestată, joi, la New York, după o altercaţie cu o femeie, ce a avut loc într-un club din Manhattan.

1894 afișări
Imaginea articolului Lindsay Lohan, arestată după o altercaţie produsă într-un club

Lindsay Lohan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actriţa, în vârstă de 26 de ani, a fost implicată în această altercaţie, produsă la Club Avenue din New York, informează femalefirst.co.uk. Ea a fost arestată şi transportată apoi la o secţie de poliţie, în jurul orei locale 04.00.

Incidentul s-a produs după ce Lohan şi o altă femeie au avut o dispută verbală, iniţiată de actriţa americană.

Potrivit AFP, Lindsay Lohan a lovit-o pe acea femeie, iar actriţa a fost acuzată de agresiune.

Lindsay Lohan, în vârstă de 26 de ani, a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 - 2004, când a jucat în filmele "Vinerea trăznită/ Freaky Friday" şi "Fete rele/ Mean Girls".

Actriţa, care s-a confruntat în trecut cu probleme privind consumul de alcool şi de droguri, a încheiat de curând filmările pentru proiectul de televiziune "Liz & Dick", un film despre Elizabeth Taylor şi Richard Burton. Acest film marchează şi revenirea în actualitate a tinerei actriţe americane, după numeroasele probleme pe care le-a avut cu justiţia în ultimii ani, care au obligat-o să petreacă multe luni în închisoare şi în centre de reabilitare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici