Malcolm McLaren, fostul manager al trupei Sex Pistols, a murit

Malcolm McLaren, fostul manager al trupei punk britanice Sex Pistols şi al grupului New York Dolls, a decedat, joi, din cauza unui cancer, la vârsta de 64 de ani.

57 afișări
Imaginea articolului Malcolm McLaren, fostul manager al trupei Sex Pistols, a murit

Malcolm McLaren, fostul manager al trupei Sex Pistols, a murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Malcolm McLaren a murit astăzi (joi, n.r.) într-un spital elveţian", a declarat Young Kim, iubita managerului britanic. Ea a corectat astfel informaţiile apărute iniţial în presă potrivit cărora Malcolm McLaren ar fi murit la New York.

Managerul britanic suferea de mezoteliom, o formă rară de cancer pulmonar, a precizat Young Kim, în vârstă de 38 de ani, pentru care Malcolm McLaren era "un mare artist, care a schimbat lumea".

Starea de sănătate a lui McLaren, care a influenţat profund cultura populară britanică, s-a deteriorat brusc, a declarat un fost purtător de cuvânt al managerului britanic.

Malcolm McLaren este considerat "părintele mişcării punk" şi a contribuit la înfiinţarea, în anii 1970, a grupului Sex Pistols. El a fost, totodată, managerului grupului New York Dolls, o trupă americană care a influenţat acest gen muzical.

"Fără Malcolm McLaren nu ar fi existant punk-ul britanic", a declarat jurnalistul Jon Savage, autorul cărţii "England's Dreaming", un volum care retrasează istoria curentului punk şi a trupei Sex Pistols.

Malcolm McLaren era "o persoană foarte carismatică, specială şi talentată. Faptul că a murit este un lucru foarte trist", a declarat pentru cotidianul britanic Daily Mail creatoarea de modă Vivienne Westwood, o fostă iubită a acestuia.

Creatorul de modă Jean-Charles de Castelbajac, un prieten apropiat încă din anii 1970 al lui Malcolm McLaren, îl consideră, la rândul său, pe muzicianul şi artistul McLaren drept un "vizionar de geniu", deoarece acesta a fost "fondatorul transpunerii în imagini a muzicii".

Născut la Londra, în 1946, Malcolm McLaren a avut un fiu cu Vivienne Westwood, Joseph, născut în 1967, fondatorul mărcii de lenjerie Agent Provocateur.

După o copilărie trăită în cartierul popular Stoke Newington din nordul capitalei britanice, McLaren a studiat la Saint Martin College of Arts şi la Goldmiths College din Londra.

Între 1975 şi 1977, el s-a aflat, împreună cu Vivienne Westwood, la conducerea unui magazin de articole vestimentare care promova o modă provocatoare, amplasat pe King's Road din cartierul Chelsea, în centrul Londrei.

Ulterior, McLaren a devenit managerul grupului american New York Dolls, înainte de a lansa pe scena muzicală trupa Sex Pistols. Malcolm McLaren s-a lansat în propriile lui proiecte muzicale, odată cu albumul "Duck Rock", în 1983, care a avut mare succes în Marea Britanie, graţie hitului "Double Dutch".

Malcolm McLaren a continuat să producă numeroase albume, ultimul dintre acestea fiind "Shallow-Musical Paintings", lansat în 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici