Marele premiu la jocul Noroc a fost câştigat

Marele premiu la jocul Noroc, în valoare de aproape un milion de euro, a fost câştigat duminică, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din judeţul Bacău.

19 afișări
Imaginea articolului Marele premiu la jocul Noroc a fost câştigat

Marele premiu la jocul Noroc a fost câştigat (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Numărul "Noroc" este 8196235, premiul câştigat duminică fiind în valoare de 4.096.830,38 lei (peste 950.000 de euro).

Pe acest bilet s-au jucat două variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc, valoarea biletului fiind de 13,7 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigatorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie un an, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.

Numerele extrase la Loto 6/49 de duminică sunt 10, 48, 9, 3, 27 şi 22.

Premiul la categoria I a jocului Loto 6/49, în valoare de 20.325.964,28 de lei, va fi reportat.

La categoria a II-a au fost 31 de câştiguri, de câte 12.708 lei, iar la categoria a III-a, 1.508 câştiguri, de câte 391 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici