Marele premiu la Loto 6/49, de aproximativ două milioane de euro, a fost CÂŞTIGAT. Unde a fost jucat biletul

Marele premiu pus în joc, joi, la categoria I a jocului Loto 6/49, de aproximativ două milioane de euro, a fost câştigat de un jucător din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, care a ghicit toate cele şase numere extrase, respectiv 46, 26, 43, 30, 38 şi 21, potrivit Loteriei Române.

2939 afișări
Imaginea articolului Marele premiu la Loto 6/49, de aproximativ două milioane de euro, a fost CÂŞTIGAT. Unde a fost jucat biletul

Marele premiu la Loto 6/49, de aproximativ două milioane de euro, a fost câştigat (Imagine: Cristina Nichituş/Mediafax Foto)

Valoarea în lei a premiului este de 8.782.582,73, potrivit loto.ro.

La categoria a II-a de la 6/49 (cinci numere ghicite din şase) s-au înregistrat trei câştiguri a câte 47.598,06 lei, iar la categoria a III-a (patru numere din şase) au fost, tot joi, 207 câştiguri a câte 689,82 lei, a mai precizat sursa citată.

Câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de Loteria Română au la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima dată în 15 septembrie, când un jucător a câştigat 11.371.103 lei cu un bilet completat cu trei variante simple.

Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat tot anul acesta, la 14 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici