Medicul care s-a luptat cu HIV şi Ebola şi a avut COVID 19. ”E greşit să blocăm libera circulaţie. Va trebui să trăim cu el”

  • Petr Piot este un medic care ani de zile a fost în prima linie în lupta cu HIV şi Ebola
  • Acesta a avut şi COVID 19 despre care spune că a fost ”răzbunarea virusurilor” asupra lui
7411 afișări
Imaginea articolului Medicul care s-a luptat cu HIV şi Ebola şi a avut COVID 19. ”E greşit să blocăm libera circulaţie. Va trebui să trăim cu el”

Medicul care s-a luptat cu HIV şi Ebola, atacat de COVID 19. ”E greşit să blocăm libera circulaţie. Va trebui să trăim cu el”

 

Piot este directorul Institutului de Boli Tropicale din Londra, Acesta a precizat că deşi a fost bolnav grav de coronavirus ar fi absurd să blocăm activitatea. 

În anii 1980, a fost unul dintre oamenii de ştiinţă care a demonstrat că boala  cunoscută drept „slab” în Africa a fost cauzată de acelaşi virus care ucidea tinerii gay în altă parte, adică virusul HIV.

Din 1991 până în 1994, a fost preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru SIDA, iar apoi primul director al UNAIDS, programul anti-HIV al Naţiunilor Unite.

Piot spune cum l-a afectat în martie COVID.

„M-a lovit ca un autobuz”, spune el. „Epuizare extremă, ca şi cum fiecare  celulă din corpul tău ar fi obosită. Şi scalpul meu era foarte sensibil . Acesta este un simptom neurologic”

Totuşi, acesta spune că trebuie să convieţuim cu COVID 19 fiind absurd să închidem ţările.

”Exceptând Singapore, Taiwan şi Hong Kong, toţi au subestimat viteza şi dimensiunea răspândirii virusului. Ţările asiatice trecuseră prin epidemia SARS, în 2003, şi au reţinut efectele ei. De aceea, au reacţionat corespunzător. Ţările care au trecut repede la testări la scară largă au avut mai puţine decese. Germania a arătat calea în acest sens. Până la finalul lunii ianuarie, nemţii aveau deja un sistem performant de testare. La extrema cealaltă s-a situat Marea Britanie. Ei au reacţionat cu întârziere şi au luat în calcul carantinarea celor veniţi din afara ţării, când exista deja o creştere semnificativă a cazurilor. Era deja prea târziu. În Franţa, n-au existat stocuri suficiente de măşti şi de echipamente medicale, după gripa porcină din 2009-2010. Şi s-a văzut că sistemul sanitar n-a fost finanţat, aşa cum ar fi trebuit”, a spus Piot pentru Le Monde.

”Va trebui să convieţuim cu COVID-19, aşa cum convieţuim cu HIV. Eradicarea virusului nu e posibilă. Singura boală virală care a fost eradicată e variolă. Şi suntem aproape de a elimina şi poliomielită. Dar atât! Dacă nu vom ţine COVID-19 sub control, atunci sistemul medical nu va putea funcţiona normal. De aceea, avem nevoie de o abordare care să minimalizeze riscurile şi impactul bolii, luând în calcul şi ce poate accepta societatea pentru a implementa această abordare. E imposibil să închidem ţara, să impunem noi restricţii, o dată la două luni. O asemenea strategie are efecte secundare uriaşe şi consecinţe grave pentru cei care au alte probleme medicale! Închizând tot, vom creşte numărul celor care vor muri din cauza bolilor cardiovasculare, din cauza cancerului, pentru că aceşti oameni nu vor benefica de atenţia medicală de care au nevoie”, a precizat medicul.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici