Moment emoţionant pentru doi actori celebri: Stea pentru Michael Douglas, alături de a tatălui său, Kirk Douglas, pe Walk of Fame

Actorul american Michael Douglas a sărbătorit 50 de ani de carieră pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, unde a primit o stea, alături de cea a tatălui său, Kirk Douglas, potrivit Reuters.

4319 afișări
Imaginea articolului Moment emoţionant pentru doi actori celebri: Stea pentru Michael Douglas, alături de a tatălui său, Kirk Douglas, pe Walk of Fame

Stea pentru Michael Douglas, alături de a tatălui său, Kirk Douglas, pe Walk of Fame

Michael Douglas, în vârstă de 74 de ani, a fost acompaniat la eveniment, care a avut loc marţi, la Los Angeles, de tatăl său, în vârstă de 101 ani, de soţia sa, actriţa Catherine Zeta-Jones, şi de Jane Fonda, colega sa din filmul "The China Syndrome".

De altfel, Jane Fonda, fiica actorului Henry Fonda, a declarat la eveniment că atât ea, cât şi sărbătoritul s-au confruntat cu faptul că s-au născut în familii regale ale Hollywood-ului şi au încercat să îşi construiască o cale proprie în industrie.

 

 

 

 

 

"Taţii noştri sunt legende ale cinematografiei", a spus Fonda. "Vă puteţi imagina momentul în care Michael participă la o audiţie, iar Spartacus (unul dintre celebrele roluri ale lui Kirk Douglas, n.r.) stă la masă (cu echipa de casting, n.r.)", a mai spus aceasta.

"Am fost norocos să fac parte atât din clasicul Hollywood, cât şi din noul Hollywood", a spus, la rândul său, Michael Douglas.

De asemenea, acesta s-a declarat onorat că se alătură celor peste 2.600 de femei şi bărbaţi recompensaţi cu o stea pe Walk of Fame.

De-a lungul unei cariere de cinci decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului "Zbor deasupra unui cuib de cuci", împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul "Wall Street" (1988). Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum "Idilă pentru o piatră preţioasă" şi "Wonder Boys", însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune "Străzile din San Francisco", difuzat de televiziunea ABC între anii 1972 şi 1976.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici