Momente tensionate la lansarea altor 60 de sateliţi SpaceX. Unde a ajuns primul etaj al rachetei, în urma unui rateu. VIDEO

  • SpaceX, compania lui Elon Musk, a lansat cu succes în spaţiu o nouă tranşă de 60 de minisateliţi pentru reţeaua de internet global Starlink
  • Lansarea de luni a fost un succes, dar primul etaj al rachetei a ratat plasarea pe o platformă a SpaceX şi a ajuns în ocean
  • Alte 21 de astfel de lansări sunt programate pentru 2020, mărind reţeaua de sateliţi a companiei la peste 1.500 de unităţi
2027 afișări
Imaginea articolului Momente tensionate la lansarea altor 60 de sateliţi SpaceX. Unde a ajuns primul etaj al rachetei, în urma unui rateu. VIDEO

Sursa: Profimedia Images

60 de minisateliţi, fiecare cu o greutate de aproximativ 260 de kilograme, au fost lansaţi pe o orbită joasă a Pământului, luni, cu ajutorul unei rachete Falcon 9, de la Cape Canaveral din Florida.

Deşi lansarea sateliţilor a fost un succes, primul etaj al rachetei a ratat plasarea pe o platformă a SpaceX situată în largul coastelor Floridei şi a ajuns în ocean. Potrivit SpaceX, citat de techcrunch.com, acesta este intact şi va fi recuperat.

Cu această serie de minisateliţi, reţeaua Starlink a ajuns la 300 de unităţi. Alte 21 de astfel de lansări sunt programate pentru 2020, mărind reţeaua de sateliţi a companiei la peste 1.500 de unităţi.

SpaceX a obţinut aprobarea de a lansa peste 10.000 de astfel de sateliţi şi aşteaptă autorizaţia pentru încă 30.000.

SpaceX, înfiinţată în 2002 de omul de afaceri Elon Musk, a lansat anul trecut proiectul Starlink, o reţea de sateliţi de ultimă generaţie, care ar trebui să le asigure celor de pe Terra acces nelimitat la internet de bandă largă.

Elon Musk vrea să dea startul serviciului de internet spre sfârşitul acestui an, în nordul SUA şi în Canada.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici