Motivul aberant pentru care dictatorul Kim Jong-Un l-a condamnat la moarte pe ministrul Educaţiei din Coreea de Nord – VIDEO
„Ministrul Kim Yong-Jin a fost executat”, a declarat şi purtătorul de cuvânt al ministerului de unificare al Coreei de Sud, Jeong Joon-hee, relatează Business Magazin.
„El a fost acuzat de o postură neadecvată în tribună”, a adăugat acesta, referindu-se la parlamentul din Coreea de Nord. Kim Jong-un, care se afla în şedinţa de Guvern, s-a infuriat văzându-l astfel pe Kim Yong-Jin”.
Un alt oficial sud-coreean a declarat că ministrul fusese observat astfel în cadrul unei reuniuni din 29 iunie, când Kim Jong-un a fost numit preşedinte al unui nou departament naţional de apărare.
„Problema lui Kim a început imediat după ce a fost văzut stând cu o atitudine arogantă în timpul unei reuniuni a Adunării Supreme a Poporului”, a declarat oficialul ziarului sud-coreean JoongAng Daily.
„Mai târziu a fost acuzat de a fi agitator al regimului, iar execuţia lui a fost realizată în luna iulie”, a mai adăugat el.
Kim Yong-chol, un alt oficial nord-coreean, a fost trimis la un centru de „reeducare ideologică”, timp de o lună, din cauza unei „atitudini arogante”, iar un alt oficial din cadrul ministerului educaţiei a fost condamnat la moarte după ce a adormit într-o şedinţă.
Citeşte continuarea articolului în Business Magazin
Citeşte şi: Coreea de Nord în imagini pe care Kim Jong-un nu le vrea publice: Străzi măturate sub supravegherea soldaţilor, chelneriţe acre şi oameni trişti – GALERIE FOTO
Citeşte şi: Povestea impresionantă a lui Kim Phuc, simbolul viu al Războiului din Vietnam: Fetiţa arsă cu napalm îşi vindecă cicatricile după 40 de ani – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Viaţa neştiută a lui Kim Jong-un: Cum trăieşte conducătorul Coreei de Nord – FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Cum arată staţiile de metrou din Coreea de Nord. „Unul dintre cele mai misterioase şi frumoase sisteme de tranzit de pe pământ” – GALERIE FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Cum funcţionează Internetul în Coreea de Nord: Imagini de fundal aprobate oficial şi numele liderului suprem, scris obligatoriu mai mare decât restul textului – VIDEO
Citeşte şi: Cum ar putea arăta Coreea de Nord. Planurile arhitecţilor pentru ţara condusă de Kim Jong-un – FOTO