Naomi Campbell a ajuns la o înţelegere cu o fostă angajată româncă

Naomi Campbell a încheiat o înţelegere financiară, ai cărei termeni nu au fost dezvăluiţi, cu o fostă angajată de origine română care a acuzat-o de vătămare corporală, informează people.com.

110 afișări
Imaginea articolului Naomi Campbell a ajuns la o înţelegere cu o fostă angajată româncă

Naomi Campbell a ajuns la o înţelegere cu o fostă angajată româncă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După ce termenii acestei înţelegeri au fost stabiliţi, unul dintre avocaţii celebrului manechin a spus că ambele părţi s-au declarat satisfăcute de acest rezultat.

Reclamanta, Gaby Gibson, a dat-o în judecată pe Campbell anul trecut. Fosta angajată, o imigrantă de origine română, a declarat despre Naomi că este o "bigotă violentă", care a jignit-o spunându-i "Nu mai eşti în lumea a treia, idioato" şi "românii nu sunt, de obicei atât de proşti aşa cum eşti tu".

Gibson, care a lucrat pentru Campbell de la sfârşitul anului 2005 până la începutul anului 2006, a declarat că top modelul a lovit-o, a jignit-o şi a ameninţat-o că o va acuza de furt pentru că nu a găsit o pereche de pantaloni. Gibson a indicat că Naomi a făcut de multe ori "comentarii discriminatorii" la adresa ei.

Naomi este celebră pentru comportamentul său violent. În ultimii ani, top modelul londonez s-a confruntat cu mai multe procese care i s-au intentat pentru comportament violent şi vătămare corporală.

În ianuarie 2007, Campbell şi-a recunoscut vinovăţia într-un proces similar care i s-a intentat. În martie 2007, vedeta a fost condamnată la cinci zile de muncă în folosul comunităţii, pe care le-a efectuat ca menajeră într-o clădire publică din New York.

În 1998, în Canada, Naomi a fost acuzată de violenţă fizică. În urma acestui incident, în 2000, manechinul a recunoscut faptul că şi-a atacat asistenta, Georgina Galanis, cu un telefon mobil. Modelul a făcut şi atunci terapie pentru controlul furiei.

De asemenea, Campbell, în vârstă de 38 de ani, a fost condamnată, în iunie 2008, la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii şi o amendă de 4.500 de dolari pentru agresarea a doi ofiţeri de poliţie de pe aeroportul Heathrow din Londra.

Citeşte şi:

Naomi Campbell, pusă din nou sub acuzare pentru comportament violent

Naomi şi-a recunoscut vinovăţia în cazul agresării unor poliţişti

Naomi Campbell, arestată în aeroportul Heathrow

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici