Life-Inedit

Hillary Clinton, atacată cu un pantof în timpul unei conferinţe – VIDEO

O femeie a aruncat joi cu un pantof în direcţia fostului secretar de Stat american Hillary Clinton, în timpul unei conferinţe din Las Vegas, în statul american Nevada, relatează cotidianul USA Today.

Cluj: Peste 3.200 de alergători din 22 de ţări sunt aşteptaţi la Maratonul Internaţional AROBS

Peste 3.200 de alergători din 22 de ţări sunt aşteptaţi, duminică, la Maratonul Internaţional AROBS Cluj-Napoca, urmând să se întreacă în patru probe, maraton, semimaraton, maraton ştafetă şi o cursă destinată copiilor, pe o distanţă de doi kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Urs de doi metri înălţime, construit din 1.500 de fire de gerbera, la inaugurarea unei florării – FOTO, VIDEO

Cel mai mare urs din flori naturale din România, cu o înălţime de doi metri, construit din peste 1.500 de fire de gerbera şi reprezentând prima sculptură florală din ţară, a fost dezvelit, joi, la inaugurarea unei florării din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Târg de Paşte, spectacole şi muzică, de vineri în parcul Cişmigiu din Bucureşti

Ateliere de creaţie, spectacole de muzică şi teatru şi produse tradiţionale româneşti se vor regăsi la Târgul "Tradiţii şi flori de sărbători", care se desfăşoară între 11 şi 21 aprilie, în parcul Cişmigiu din Capitală.

Johnny Depp intenţionează să reformeze fosta sa trupă rock

Actorul american Johnny Depp intenţionează să reformeze fosta sa trupă rock, The Kids, în urma încurajărilor primite de la noua lui logodnică, actriţa Amber Heard, informează contactmusic.com.

Mazăre, întrebat ce va face dacă va fi arestat la domiciliu: Cică au voie să intre gagicile

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a povestit din nou, joi, jurnaliştilor despre condiţiile din arest, spunând că "sunt groaznice" şi precizând că dacă la recurs va primi arest la domiciliu va putea primi "gagici" în vizită.

Katherine Heigl a dat în judecată un lanţ de farmacii de la care solicită daune de 6 milioane de dolari

Actriţa americană Katherine Heigl a dat în judecată un lanţ de farmacii din Statele Unite de la care solicită plata unor daune de 6 milioane de dolari.

Românii, pasionaţi de pariuri şi cumpărături online. Pe ce site-uri îşi petrec timpul utilizatorii din ţara noastră

Într-un top al celor mai bine cotate douăzeci de pagini de Internet din România, realizat de Alexa Internet, se regăsesc patru site-uri de cumpărături şi unul de pariuri online, precum şi unul care promite o îmbogăţire rapidă, din faţa calculatorului.

Trupele Placebo, The National şi Bastille concertează pe 9 şi 10 august, la Summer Well

Placebo, Bastille şi The National se numără printre trupele care vor participa la ediţia Summer Well din acest an, care va avea loc pe 9 şi 10 august, pe Domeniul Ştirbey din Buftea.

Smart shopping la Târgul The ONE Scissors Day

Se apropie cel mai HOT eveniment de shopping al primăverii, The ONE Scissors Day! Revista The ONE organizează în 12 aprilie, ediţia de primăvară a târgului The ONE Scissors Day. Piese vestimentare de calitate, cele mai noi produse de beauty şi reduceri de peste 50% sunt doar câteva din ofertele cu care The ONE îşi aşteaptă cititoarele la eveniment.

Filmul „The Truman Show” va fi adaptat într-un serial de televiziune

Filmul "The Truman Show", regizat de Peter Weir şi cu Jim Carrey în rolul principal, va fi adaptat într-un serial de televiziune de studiourile Paramount.

„#Selfie” – o comedie pentru noua generaţie, de Cristina Iacob, în cinematografele româneşti din 9 mai – FOTO, VIDEO

Comedia "#Selfie", debutul Cristinei Iacob în regia de lungmetraj, care aduce pe marile ecrane o distribuţie tânără, energică şi talentată, cu actriţe precum Crina Semciuc, Olimpia Melinte şi Flavia Hojda, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 9 mai.

Un muzeu al muzicii afro-americane, dedicat lui Jimi Hendrix şi Marvin Gaye, construit în Nashville

Un muzeu dedicat muzicii afro-americane, care va omagia contribuţia adusă de muzicienii Jimi Hendrix şi Marvin Gaye culturii pop, va fi construit în Nashville, Tennessee.

Archie, protagonistul unor benzi desenate vândute în 2 miliarde de copii, moare la finalul seriei

Archie Andrews, adolescentul din popularele reviste de benzi desenate "Archie", care s-au vândut de-a lungul anilor în peste 2 miliarde de copii pe plan mondial, va muri la finalul seriei, care se va încheia în această vară.

Un tribunal din Italia recunoaşte, în premieră, o căsătorie între persoane de acelaşi sex

Un tribunal italian a validat miercuri o căsătorie între persoane de acelaşi sex încheiată în străinătate, o premieră în Italia, unde uniunile homosexuale nu sunt recunoscute în mod oficial.

Tirbuson.ro lansează a doua ediţie a târgului online de vinuri – dopFEST Paşte 2014!

În perioada 9-14 aprilie, Tirbuson.ro desfăşoară a doua ediţie a târgului dopFEST, singurul târg online de vinuri din România, cu livrare directă la adresa cumpăratorului.

Autopsia lui Peaches Geldof a furnizat rezultate neconcludente

Autopsia starletei Peaches Geldof, care a murit luni, la vârsta de 25 de ani, a furnizat rezultate neconcludente, iar autorităţile vor trebui să efectueze un set de teste toxicologice pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, a anunţat poliţia britanică.

Un şoim a fost „angajat” pentru a proteja porumbeii papei Francisc

Un şoim a fost "angajat" la Vatican pentru a proteja porumbeii papei Francisc, care au fost protagoniştii unor imagini şocante, în ianuarie, atunci când au fost atacaţi de o cioară şi de un pescăruş, a anunţat un cotidian catolic.

Jackie Chan şi Jaden Smith vor juca din nou împreună în „Karate Kid 2”

Jackie Chan şi Jaden Smith, fiul actorului Will Smith, vor juca din nou împreună în filmul "Karate Kid 2", de Breck Eisner, continuarea peliculei "Karate Kid" din 2010, care a obţinut încasări de 343 milioane de dolari la nivel mondial.

Ponta a participat alături de Gabriela Szabo la o acţiune „Şcoala Altfel”. Premierul confirmă că va alerga la semimaraton: Sper să trec cu bine acel test de rezistenţă – FOTO

Premierul Victor Ponta a confirmat că va participa, alături de o parte dintre miniştri, la semimaratonul programat pentru 18 mai, cu start din faţa Parlamentului, spunând că speră să treacă "cu bine" acest test de rezistenţă.

Spectacolul „Romică şi Janeta”, o adaptare după „Romeo şi Julieta”, jucat de Ziua Romilor, la Rahova

Spectacolul de teatru "Romică şi Janeta", o adaptare după "Romeo şi Julieta", de William Shakespeare, a fost prezentat, marţi şi miercuri, la Clubul Central al Penitenciarului Bucureşti Rahova, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Expoziţie de fosile din diferite perioade geologice, în luna aprilie, în Capitală

O expoziţie de fosile, care conţine 24 de exponate de origine animală şi vegetală, din mediul marin şi cel terestru, provenind din diferite perioade geologice, de la cea ordoviciană până la miocen, poate fi vizitată până pe 22 aprilie, într-un centru comercial din Capitală.

Andra, Smiley, Vunk şi Zdob şi Zdub, printre nominalizaţii la gala On Air Music Awards

Cântăreţii Andra, Smiley şi Alina Manole, precum şi trupele Vunk şi Zdob şi Zdub se numără printre artiştii nominalizaţi la cea de-a doua ediţie a galei On Air Music Awards, care va avea loc pe 29 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Capitală.

Stradivarius îşi pierde „coroana” de rege incontestabil al viorilor

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.

Marile studiouri hollywoodiene au dat în judecată site-ul Megaupload pentru piraterie online

Marile studiouri cinematografice americane au dat în judecată şi cer daune importante de la site-ul de partajare de fişiere video Megaupload, închis la începutul anului 2012 de autorităţile din Statele Unite, în cadrul unei ofensive contra pirateriei online.

Tunisia a lansat un apel pentru donaţii cu scopul de a salva satul lui Darth Vader

Tunisia a anunţat marţi că a lansat o campanie internaţională de strângere de fonduri pentru a salva unul dintre siturile în care a fost turnată epopeea ştiinţifico-fantastică "Războiul stelelor", situat în Sahara, în prezent ameninţat de înaintarea dunelor de nisip.

Actorul Sebastian Roché va fi înlocuit de Mark Sheppard la Comic Con Bucureşti 2014

Actorul Sebastian Roché, cunoscut pentru rolurile din serialele "Supernatural" şi "The Originals", nu va mai putea participa la ediţia din acest an a East European Comic Con Bucureşti, acesta fiind înlocuit de Mark Sheppard, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cum arată Capitala văzută de sus. Imagini surprinse de o dronă – GALERIE FOTO

O dronă a suprins imagini inedite, din aer, deasupra Capitalei. Fotografiile au fost realizate din diferite puncte ale Bucureştiului şi au surprins obiective reprezentative din oraş.

Elizabeth II l-a primit pe preşedintele irlandez, aflat într-o VIZITĂ ISTORICĂ în Marea Britanie – FOTO

Regina Elizabeth II l-a primit, marţi, pe preşedintele irlandez Michael D. Higgins, aflat într-o vizită de stat istorică de patru zile în Marea Britanie, un eveniment fără precedent la aproape un secol după independenţă, care consacră reconcilierea între cele două state vecine.

Primul angajament public al prinţului George: sesiune de jocuri cu alţi bebeluşi – FOTO, VIDEO

Prinţul George al Marii Britanii a participat la primul său angajament public oficial, miercuri, în Noua Zeelandă - o sesiune de jocuri cu ursuleţi din pluş şi zornăitori, în compania altor 10 bebeluşi de vârsta lui.

De ce este serialul ”Urzeala Tronurilor” atât de popular

Criticul american Ken Tucker explică de ce serialul ”Urzeala tronurilor”, produs de HBO, este cel mai piratat show de televiziune şi cum de a atras un număr atât de mare de fani.

Sharon Stone, spitalizată la Sao Paulo

Actriţa şi producătoarea de film americană Sharon Stone, în vârstă de 56 de ani, a fost spitalizată pentru două zile la Sao Paulo, au anunţat marţi mai multe publicaţii braziliene.

Serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va continua cu două sezoane noi

Serialul fantasy "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" va continua cu două sezoane noi, au anunţat, marţi, reprezentanţii postului HBO, la două zile după ce primul episod din al patrulea sezon al acestui show TV a obţinut cea mai mare audienţă din ultimii şapte ani pentru acest post de televiziune.

Tom Ford s-a căsătorit în secret cu partenerul lui de viaţă, Richard Buckley

Creatorul de modă Tom Ford s-a căsătorit în secret, în Statele Unite ale Americii, cu partenerul său de viaţă, jurnalistul Richard Buckley, după o relaţie de 27 de ani, a dezvăluit, luni, designerul.

Mătuşa vitregă kenyană a lui Barack Obama, care risca să fie expulzată din SUA, a decedat

O mătuşă de origine kenyană a preşedintelui american Barack Obama, care a cerut azil în Statele Unite şi care risca să fie expulzată, a decedat la vârsta de 61 de ani, a anunţat marţi avocata acesteia.

Liam Gallagher, fostul solist al trupei Oasis, a divorţat

Liam Gallagher, fostul solist al trupei Oasis, a divorţat de soţia sa, cântăreaţa Nicole Appleton, marţi, la un tribunal din Londra, după ce rockerul britanic a recunoscut că a fost infidel.

Cinematografele din Siberia au fost amendate după proiecţia filmului „Lupul de pe Wall Street”

Proprietarii de cinematografe din regiunea siberiană Novosibirsk, Rusia, au fost amendaţi cu 113.000 de dolari după proiecţia filmului "Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street", de Martin Scorsese, fiind acuzaţi că promovează consumul de droguri.

Şuie Paparude concertează pe 19 aprilie într-un club din Capitală

Formaţia Şuie Paparude va concerta, pe 19 aprilie, în clubul Colectiv din Bucureşti, unde va avea loc o nouă ediţie a petrecerii "Dansul şi Avansul", informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Un ou imperial Fabergé considerat pierdut de peste 112 ani, descoperit de un negustor de fier vechi

Un ou imperial pascal Fabergé realizat pentru ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei, care nu a mai fost văzut în public de peste 112 ani, va fi expus la Londra, după ce a fost descoperit din întâmplare de un negustor de fier vechi.

Şova: Cuib de barză, peşteră cu lilieci, urşi sau un cimitir ilegal, „aventuri administrative” ale CNADNR

CNADNR beneficiază de resurse bugetare reduse faţă de necesar şi se confruntă cu o serie de "aventuri administrative" în construcţia de autostrăzi, afirmă ministrul Transporturilor, Dan Şova, arătând că, în aceste condiţii, inaugurările sunt aproape echivalente cu o victorie pe un front de luptă.