Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision, au avut prima repetiţie la Oslo

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la concursul Eurovision, au avut miercuri prima repetiţie la Oslo, care a fost urmată de prima conferinţă de presă şi de o lungă sesiune de interviuri, informează televiziunea publică.

147 afișări
Imaginea articolului Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision, au avut prima repetiţie la Oslo

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision, au avut prima repetiţie la Oslo (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Paula Seling şi Ovi au fost însoţiţi la repetiţii de cele patru colege de scenă care vor asigura backing-ul piesei "Playing With Fire": Ioana Andreea Moldovan, Larisa Borza, Andrada Janette Suliman şi Elena Bianca Purcărea.

După mai multe runde de teste şi reglaje tehnice, atât înaintea repetiţiei propriu-zise, cât şi pe parcursul ei, cei şase artişti au avut programată prima conferinţă de presă, la care au participat foarte mulţi jurnalişti.

Conferinţa a fost urmată de o lungă sesiune de interviuri, pe care Paula şi Ovi le-au acordat separat posturilor de radio, TV, publicaţiilor şi site-urilor dedicate concursului Eurovision. Majoritatea celor prezenţi la concursul de la Oslo consideră că semifinala a doua a concursului este una extrem de puternică, cele mai multe dintre piesele favorite urmând să concureze pe 27 mai. Mulţi chiar afirmă că semifinala a doua a concursului va fi, de fapt, "finala" Eurovision, estimând că cel puţin primele cinci piese din clasamentul final vor fi dintre cele care concurează în a doua semifinală. În aceste condiţii, interesul jurnaliştilor străini faţă de piesa şi artiştii României este încurajator pentru toţi.

Mai mult, reacţiile de pe internet au fost cât se poate de bune pentru artiştii români. Prima repetiţie pe care Paula Seling şi Ovi au avut-o pe scena din Oslo a fost un subiect de interes nu numai pentru jurnaliştii prezenţi la Telenor Arena, ci şi pentru numeroşii fani de pretutindeni, care au vizionat în număr mare înregistrarea prestaţiei la Oslo postate pe YouTube de către site-ul oficial EBU, www.eurovision.tv. Spre marea bucurie a artiştilor români, majoritatea comentariilor pe internet a celor care au urmărit evoluţia lor la prima repetiţie precum şi interviurile video acordate sunt de apreciere şi de încurajare.

Aceleaşi reacţii pozitive faţă de Paula Seling şi Ovi le-au avut şi românii din Norvegia care au participat miercuri seară la întâlnirea organizată la Ambasada României de la Oslo. La iniţiativa ambasadorului Cristian Istrate, miercuri s-a desfăşurat o întâlnire a întregii delegaţii la Eurovision cu un număr foarte mare de români care trăiesc în Norvegia. Ei au primit CD-uri şi autografe de la Paula Seling şi Ovi, au făcut fotografii şi au discutat despre ediţia din acest an a concursului.

Televiziunea Română va transmite toate cele trei competiţii de la Oslo, semifinalele din 25 şi 27 mai şi finala concursului, din 29 mai, în direct la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR HD, de la ora 22.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici