Prinţul William se va "antrena" pentru a deveni rege

Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Chalers au pus la punct un plan secret care se va desfăşura pe durata a doi ani, timp în care prinţul William va fi "antrenat" intensiv pentru a învăţa atribuţiile de rege, informează News of the World.

31 afișări
Imaginea articolului Prinţul William se va "antrena" pentru a deveni rege

Prinţul William se va "antrena" pentru a deveni rege (Imagine: Mediafax Foto)

"Antrenamentul" lui William va începe anul viitor, după ce acesta îşi va încheia stagiul militar.

Un apropiat al familiei regale a confirmat: "Se poate spune că el va fi prima persoană care primeşte un antrenament pentru a fi rege".

William va avea de îndeplinit numeroase sarcini: va trebui să lucreze în diferite departamentele ale Parlamentului şi mai mulţi consilieri, printre care şi fostul prim-ministru John Major, îi vor fi explica diverse proceduri din cadrul guvernului. Lecţii despre ce presupune "slujba" de rege va primi de la experţi constituţionali precum Vernon Bogdanor, de la Oxford.

William va trebui să ajute la administrarea Ducatului de Cornwall, pe care îl va moşteni de la Charles atunci când tatăl său va deveni rege. De asemenea, el va administra şi proprietatea Sandringham, de care ani de zile s-a ocupat prinţul Philip.

El va fi nevoit să facă vizite la Commonwealth, degrevând-o astfel pe regină de acestă sarcină.

"Prinţul de Wales (Charles - n.red.) a avut o perioadă lungă de timp în care să se pregătească pentru ceea ce proabil că va fi o domnie scurtă, iar Prinţul William va trebui să înveţe destul de repede tainele «meseriei»", a mai declarat apropiatul familiei regale.

Acestă ucenicie a lui William presupune că orice planuri de căsătorie ar avea cu iubita sa, Kate Middleston, ele vor trebui amânate până cel puţin în 2010.

"Cum poate el să-i arate lui Kate ce are de făcut dacă devine prinţesă dacă nici el nu ştie ce trebuie să facă?", a declarat o sursă de la Palatul Buckingham.

William este al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după tatăl său, prinţul Charles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici