Probabil CEL MAI NOROCOS şofer din lume: A ieşit teafăr din maşina ZDROBITĂ de un camion şi un autocar - FOTO, VIDEO

O înregistrare video făcută de şoferul unui autocar pe o şosea din Rusia a surprins momentul în care un alt şofer a scăpat ca prin minune de o coliziune frontală cu un autocamion, înainte să se izbească de autocarul din care se înregistra scena.

806 afișări
Imaginea articolului Probabil CEL MAI NOROCOS şofer din lume: A ieşit teafăr din maşina ZDROBITĂ de un camion şi un autocar - FOTO, VIDEO

Probabil CEL MAI NOROCOS şofer din lume: A ieşit teafăr din maşina ZDROBITĂ de un camion şi un autocar - FOTO, VIDEO

Accidentul a avut loc pe o porţiune de şosea din Kaluga Oblast, Rusia, iar videoclipul a fost postat pe Youtube.

Materialul video arată cum, iniţial, maşina bărbatului se alătură traficului de pe şosea printr-o bandă de accelerare din partea dreaptă.

Pentru 20 de secunde, automobilul dispare din unghiul camerei de filmat, după care apare brusc înapoi, tăind calea autocarului şi nimerind într-un vehicul de mare tonaj care venea din sens opus.

În urma coliziunii devastatoare, automobilul este de-a dreptul sfărâmat şi răsucit pe şosea până ajunge direct în calea autocarului. Impactul este atât de puternic încât volanul maşinii poate fi văzut ieşind din zona unde era parbrizul.

Când autocarul se opreşte, şoferul maşinii lovite îşi ţine capul cu mâinile şi încearcă din răsputeri să deschidă uşa din dreapta.

Bărbatul este ajutat să iasă de către o femeie, în timp ce se strecoară prin spaţiul parbrizului lipsă, părând să fie nevătămat, cu excepţia unei răni la cap.

Ceea ce poate nu se vede la prima vizualizare a videoclipului este că maşina mai avea un pasager, care, potrivit unui comentariu ataşat videoclipului pe Youtube, a scăpat de asemenea teafăr, ajungând pe bancheta din spate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici