Puterea exemplului: Cum au reacţionat nişte poliţişti când un şofer i-a atenţionat că nu le merge niciun bec de frână - VIDEO

Un conducător auto din Târgu Mureş le-a atras atenţia unor poliţişti de la rutieră că becurile de frână de la maşina cu care circulau nu sunt funcţionale, iar răspunsul pe care oamenii legii i l-au dat a fost cel puţin bizar: "E bec cu întrerupător"

25541 afișări
Imaginea articolului Puterea exemplului: Cum au reacţionat nişte poliţişti când un şofer i-a atenţionat că nu le merge niciun bec de frână - VIDEO

Puterea exemplului: Cum au reacţionat nişte poliţişti când un şofer i-a atenţionat că nu le merge niciun bec de frână (Imagine: captura video)

Întâmplarea face ca şoferul să fi trecut printr-o situaţie similară cu aproximativ trei luni înainte de acest moment şi a rămas fără talon pentru că unul din becurile de frână se mai aprindea .

După cum reiese din înregistrarea video, şoferul păţit le-a spus poliţiştilor, atunci când s-a apropiat: "Voiam să vă atenţionez că pe frână nu vă arde niciun bec. Sunt arse toate şi mie, acum vreo trei luni, pentru un singur bec, mi-a luat talonul. Şi să nu vă ia vreun coleg talonul".

"E bec cu întrerupător", a fost răspunsul celui de la volanul maşinii de poliţie.

Şoferul le-a urat sănătate oamenilor legii, dar a făcut publică înregistrarea cu replica ironică pe care s-au ostenit aceştia să i-o dea. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici