Raritate absolută pe șoselele din România. Mașina din 1958 care i-a făcut pe cei de la RAR să scoată telefonul
Mașina a ajuns pentru omologare la RAR Grivița. Pentru că este un exemplar rar, angajații stației nu au ratat ocazia să îl fotografieze.
Este vorba de un Peugeot 203 din 1958. „Șansele să întâlniți o astfel de mașină în trafic sunt foarte mici”, arată reprezentanții RAR.
Potrivit datelor oficiale, pe teritoriul României există mai puțin de cinci astfel de exemplare în stare de funcționare.
Piese aduse cu greu din Franța
Actualul proprietar al mașinii a cumpărat-o într-o stare avansată de degradare.
Munca pentru restaurarea automobilului s-a întins pe câțiva ani.
Proprietarul a găsit cu greu piese de schimb în Franța, dar satisfacția readucerii la viață a unui astfel de autovehicul a fost pe măsură.
Eforturile i-au fost răsplătite, mașina fiind acum înscrisă și în categoria vehiculelor istorice.
Specificații tehnice
Peugeot 203 a fost lansat imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform arhivelor de pe site-ul L’Aventure Peugeot, modelul a fost produs între anii 1948 și 1960 într-un număr total de 685.828 de exemplare.
Potrivit fișei tehnice, mașina are un motor de 1.290 cm³ pe benzină, asigurând la acea vreme o viteză maximă de peste 115 km/h.
Atestarea obținută la Registrul Auto Român îi permite acum acestui automobil de epocă să ruleze complet legal pe drumurile publice, ca o veritabilă piesă de muzeu în mișcare.