Robert Redford anunţă că îşi va încheia cariera de actor pentru a se concentra pe munca de regizor

Actorul american Robert Redford a declarat într-un interviu publicat în blogul Walker Art Center din Minneapolis că îşi va încheia cariera de actor după ce va termina filmările la "Our Souls at Night" şi "The Old Man and the Gun", pentru a se concentra pe cariera sa de regizor, potrivit AP.

342 afișări
Imaginea articolului Robert Redford anunţă că îşi va încheia cariera de actor pentru a se concentra pe munca de regizor

Robert Redford anunţă că îşi va încheia cariera de actor pentru a se concentra pe munca de regizor (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Într-un interviu online alături de nepotul său, Dylan Redford, actorul în vârstă de 80 de ani a declarat că a obosit să joace: "Sunt o persoană nerăbdătoare aşa că îmi este greu să stau şi să tragem duble după duble, după duble", a declarat acesta.

Redford remarcă în interviul publicat în blogul Walker Art Center din Minneapolis că are două proiecte actoriceşti în derulare: "Our Souls at Night", cu Jane Fonda, pe care îl numeşte "o poveste de dragoste pentru oameni în vârstă care primesc o a doua şansă în viaţă", şi "The Old Man and the Gun," cu Casey Affleck şi Sissy Spacek.

"După ce le închei, am de gând să spun, 'OK, asta înseamnă un 'la revedere' carierei mele de actor', iar după mă voi centra numai pe regie", a mai spus Redford.

Robert Redford este unul dintre cei mai mari actori ai anilor '60 - '70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din "Butch Cassidy şi Sundance Kid", film în care a jucat alături de Paul Newman. Robert Redford a jucat în peste 30 de filme, printre care se numără clasicele "Cacealmaua/ The Sting", " (1973), "Marele Gatsby/ The Great Gatsby" (1974), "Three Days of the Condor/ Cele trei zile ale condorului" (1975), "All the President's Men/ Toţi oamenii preşedintelui" (1976), "Out of Africa/ Departe de Africa" (1985).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind în prezent un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul "Oameni obişnuiţi/ Ordinary People" i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

O bună parte din activitatea actorului-regizor este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981, care are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea scenariştilor şi regizorilor în afirmare. Acelaşi institut organizează anual un festival omonim dedicat cinematografiei independente, în statul american Utah.

Robert Redford a câştigat un premiu Oscar pentru regia filmului din 1981 "Ordinary People," şi un Oscar onorific în 2002.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici