Sean Penn, premiat pentru angajamentul său faţă de acţiunile umanitare din Haiti

Actorul american Sean Penn a primit, miercuri, un premiu care recompensează angajamentul său faţă de acţiunile umanitare din Haiti, în timpul Summitului mondial al laureaţilor premiului Nobel pentru pace, organizat în oraşul Chicago din Statele Unite.

104 afișări
Imaginea articolului Sean Penn, premiat pentru angajamentul său faţă de acţiunile umanitare din Haiti

Sean Penn, premiat pentru angajamentul său faţă de acţiunile umanitare din Haiti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul american a profitat de ocazie pentru a lansa un nou apel de mobilizare în favoarea acestei ţări - cea mai săracă din cele două Americi - pe care o susţine cu ajutorul organizaţiei J/P Haitian Relief Organization.

"Ar fi nevoie de un poet premiat pentru a descrie curajul şi demnitatea poporului haitian", a declarat Sean Penn, în timpul discursului său de acceptare a premiului, la cea de-a 12-a ediţie a acestui summit.

La peste doi ani de la seismul care a devastat Haiti, în ianuarie 2010, mai mult de 500.000 de haitieni trăiesc încă în tabere de refugiaţi.

"Aruncaţi o privire la tabăra Cité Soleil, unde 240.000 de haitieni - femei, bărbaţi şi copii - dorm, la fiecare ploaie, într-o apă neagră, compusă din ape menajere, toxine şi deşeuri. Acolo, violurile şi agresiunile cu arme de foc sunt fapte cotidiene", a adăugat actorul american.

Sean Penn s-a implicat în ultimii ani în numeroase acţiuni umanitare, sprijinind eforturile de reconstrucţie a oraşului New Orleans, devastat de uraganul Katrina şi, recent, taberele de refugiaţi din Haiti, după devastatorul seism din ianuarie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici