Sean Penn şi Sally Hawkins, premiaţi de Asociaţia Naţională a Criticilor de Film din SUA (Video)

Sean Penn şi Sally Hawkins au primit titlul de cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriţă din partea Asociaţiei Naţionale a Criticilor de Film din Statele Unite, poziţionându-se astfel ca principali favoriţi la premiile Oscar, care vor fi decernate în februarie.

30 afișări
Imaginea articolului Sean Penn şi Sally Hawkins, premiaţi de Asociaţia Naţională a Criticilor de Film din SUA (Video)

Sean Penn şi Sally Hawkins, premiaţi de Asociaţia Naţională a Criticilor de Film din SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

National Society of Film Critics a acordat premiul pentru cel mai bun film producţiei "Vals cu Bashir/ Waltz With Bashir", spre deosebire de majoritatea asociaţiilor de critici din Statele Unite care au ales fie "Slumdog Millionaire", fie "Milk" sau "Wall-E".

"Waltz With Bashir" este un documentar animat care are ca subiect amintirile regizorului israelian Ari Folman din perioada în care acesta era soldat şi lupta în războiul care a izbucnit, în 1982, în Liban. Publicaţia New York Times a descris producţia ca fiind "un film uimitor".

Mike Leigh a obţinut din partea Asociaţiei Naţionale a Criticilor de Film premiile pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu, pentru filmul "Happy-Go-Lucky".

Totodată, Sean Penn a fost desemnat cel mai bun actor, pentru rolul politicianului Harvey Milk, din San Francisco, care a militat pentru drepturile homosexualilor şi care a fost asasinat, alături de primarul oraşului, de un coleg politician, în 1978.

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar a revenit Hannei Schygulla, pentru partitura din "De partea cealaltă/ The Edge of Heaven", de Fatih Akin. "Man on Wire" a fost desemnat cel mai bun documentar, iar "Razzle Dazzle" a primit titlul de cel mai bun film experimental.

Asociaţia Naţională a Criticilor de Film include membri ai unor publicaţii de prestigiu din Los Angeles, Boston, New York şi Chicago, precum Time, Newsweek, The New Yorker şi Salon.com.

Premiile acordate de această asociaţie constituie un bun indicator al viitorilor câştigători ai Oscarurilor, care vor fi decernate pe 22 februarie de Academia americană de film.

Printre producţiile preferate ale criticilor la cea de-a 43-a ediţie a premiilor National Society of Film Critics nu s-au regăsit filme precum "Gran Torino", cu Clint Eastwood, sau "Strania poveste a lui Benjamin Button/ The Curious Case of Benjamin Button", cu Brad Pitt, care sunt considerate favorite la Oscar la anumite categorii.

Premiile speciale Film Heritage au revenit lungmetrajelor "White Dog", din 1982, al lui Samuel Fuller, şi "The Exiles", al lui Kent MacKenzie, din 1961.

Waltz With Bashir

 Happy-Go-Lucky

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici