Străbunicii ambasadorului SUA erau de origine română

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein, a fost primit, miercuri, la Palatul Victoria, de către premierul Emil Boc, prilej cu care diplomatul american a arătat că străbunicii săi erau de origine română şi că documentele pe care le deţine indică faptul că aceştia au trăit în Brăila sau Iaşi.

62 afișări
Imaginea articolului Străbunicii ambasadorului SUA erau de origine română

Străbunicii ambasadorului SUA erau de origine română (Imagine: Gabriel Petrescu/MediafaxFoto)

"Se pare că este pentru prima dată când avem un ambasador american cu rădăcini româneşti, din câte am înţeles, cu origini româneşti", a spus premierul, la primirea amasadorului american.

Mark H. Gitenstein a răspuns că străbunicul său era din Brăila sau Iaşi.

"Străbunicul meu din partea tatălui, cred că era din Brăila. Am făcut unele cercetări în Brăila şi cred că de acolo era, deşi am văzut documente care par să sugereze că era de fapt din Iaşi", a spus ambasadorul SUA.

Emil Boc a vrut să ştie dacă perioada în care străbunicul ambasadorului SUA trăia în Brăila sau Iaşi era aproximativ sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar diplomatul american i-a spus că este vorba de sfârşitul secolului al XIX-lea.

"Părinţii tatălui meu erau din Moldova oricum, din ce înţeleg. Bunicul, pe care l-am cunoscut, a venit în America în 1891. A trăit până în 1961", a arătat ambasadorul SUA.

Acesta l-a întrebat, la rândul său, pe premier dacă este de origine din Cluj, iar Emil Boc i-a spus că este originar din Transilvania.

La sfârşitul lunii august, Mark Henry Gitenstein a fost primit de către ministrul de Externe Cristian Diaconescu, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare. Mark Gitenstein a depus jurământul ca ambasador al SUA la Bucureşti, la începutul lunii august, în prezenţa vicepreşedintelui Joseph Biden.

În discursul rostit cu această ocazie, Gitenstein a folosit câteva cuvinte în limba română adresate atât diplomatului român prezent la eveniment, însărcinatul cu afaceri al României, Cristian Gaginsky, cât şi memoriei bunicilor săi de origine română: "O revenire acasă, la originile mele, la locurile de unde au plecat, în secolele trecute, bunicii şi străbunicii mei, în America. Le aduc acum, aici, un omagiu".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici