Taylor Swift, inclusă într-un top anual al celor mai influenţi lideri ai lumii. Cine o devansează pe cântăreaţă

Cântăreaţa americană de muzică country-pop Taylor Swift a fost inclusă în topul anual al celor mai influenţi lideri politici ai lumii alcătuit de site-ul Fortune.com, clasament în care se află numeroşi oameni de afaceri şi politicieni, informează contactmusic.com.

476 afișări
Imaginea articolului Taylor Swift, inclusă într-un top anual al celor mai influenţi lideri ai lumii. Cine o devansează pe cântăreaţă

Taylor Swift (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artista americană, în vârstă de 25 de ani, este femeia cel mai bine clasată în acest top pe anul 2015, care include, potrivit editorilor revistei Fortune, "persoane extraordinare, care transformă felul oamenilor de a face afaceri, de a guverna şi de a face acte caritabile".

Taylor Swift ocupă locul al şaselea în acest clasament, fiind devansată de Tim Cook - CEO-ul grupului Apple, Mario Draghi - preşedintele Băncii Centrale Europene, Xi Jinping - preşedintele Chinei, papa Francisc şi Narendra Modi - premierul Indiei.

Topul 10 al celor mai influenţi lideri ai lumii este completat de Joanne Liu - preşedintele internaţional al organizaţiei Medecins Sans Frontieres (locul al şaptelea), John Roberts Jr. - preşedintele Curţii Supreme din Statele Unite ale Americii (8), Mary Barra - CEO-ul grupului General Motors şi Joshua Wong -activist şi lider al mişcării pro-democraţie din Hong Kong.

Printre alte prezenţe notabile în acest top mondial se află fondatorul reţelei de socializare Facebook Mark Zuckerberg, clasat pe locul al 25-lea, superstarul din baschetul profesionist american LeBron James, pe locul al 31-lea, dar şi actorul de comedie şi prezentatorul emisiunii "The Tonight Show" Jimmy Fallon, aflat pe poziţia a 45-a.

Taylor Swift a reuşit să câştige admiraţia adolescenţilor şi a tinerilor cu un mix de piese de dragoste emoţionante, precum "We Are Never Ever Getting Back Together" şi "I Knew You Were Trouble". Taylor Swift, în vârstă de 25 de ani, care a devenit cunoscută în 2006, şi-a lansat pe 27 octombrie cel de-al cincilea album, intitulat "1989".

Fiecare dintre albumele de studio ale cântăreţei s-a vândut în peste 4 milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

Potrivit revistei Billboard, Taylor Swift este artistul cu cele mai mari vânzări pe platformele digitale din toate timpurile. De asemenea, recent, cântăreaţa Taylor Swift a fost desemnată, pentru a doua oară, Femeia Anului de revista Billboard, devenind astfel singura artistă care a câştigat de mai multe ori această distincţie.

Cântăreaţa country pop Taylor Swift a obţinut deja şapte premii Grammy, 16 American Music Awards şi 20 Billboard Music Awards.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici