TRAGEDIE în familia cântăreţului Gary Barlow de la Take That: Cel de-al patrulea copil al său a murit la naştere

Cântăreţul şi compozitorul britanic Gary Barlow şi soţia acestuia, Dawn, au anunţat, luni, într-un comunicat, că sunt devastaţi de pierderea celui de-al patrulea copil al lor, care s-a născut fără viaţă sâmbătă.

1342 afișări
Imaginea articolului TRAGEDIE în familia cântăreţului Gary Barlow de la Take That: Cel de-al patrulea copil al său a murit la naştere

Gary Barlow (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eu şi Dawn suntem devastaţi de pierderea bebeluşului nostru. Poppy Barlow s-a născut fără viaţă pe 4 august, la Londra. Obiectivul nostru acum este să-i organizăm o frumoasă înmormântare şi să ne iubim cei trei copii din toată inima", se arată în comunicatul familiei Barlow, citat de Daily Mail.

Gary şi Dawn Barlow, care formează o familie de 12 ani, au trei copii - Daniel (11 ani), Emily (10 ani) şi Daisy (3 ani). Cei doi anunţaseră, în luna aprilie a acestui an, că vor deveni părinţii unei fetiţe, pe care doreau să o boteze Poppy.

În luna iunie a acestui an, Gary Barlow, liderul trupei Take That, fusese desemnat tatăl-vedetă al anului, în urma unui sondaj devenit o tradiţie în Marea Britanie.

Liderul trupei Take That este cântăreţ, pianist şi producător, precum şi unul dintre cei mai de succes compozitori din Marea Britanie. El este aşteptat, duminică, să participe la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice, de la Londra.

Potrivit presei britanice, trupa Take That va participa la ceremonia oficială de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, ce va avea loc duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici