Un celebru scriitor francez, fascinat de locul în care s-a prăbușit regimul Ceaușescu: ce a descoperit la București

Scriitorul franco-algerian Kamel Daoud descrie, după o vizită la București, contrastul dintre dimensiunile modeste ale locului și uriașa sa încărcătură istorică.

Momentul în care mulțimea nu l-a mai ascultat

Într-o cronică publicată de revista franceză „Le Point”, Kamel Daoud pornește de la celebrul balcon al fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, clădire care găzduiește astăzi Ministerul Afacerilor Interne.

Autorul rememorează momentul din 21 decembrie 1989 în care Ceaușescu, obișnuit cu manifestațiile atent controlate de regim, s-a confruntat cu o reacție pe care aparatul său politic nu o mai putea stăpâni.

Discursul menit să calmeze populația s-a transformat într-una dintre imaginile definitorii ale Revoluției Române. Zgomotele și protestele venite din piață l-au derutat pe liderul comunist, care a încercat să restabilească ordinea și să determine participanții să-și reia locurile.

Pentru Daoud, acel moment surprinde clipa rară în care un dictator descoperă că mecanismul obedienței, aparent imposibil de zdruncinat, nu mai funcționează.

De la balcon la fuga cu elicopterul

Evenimentele s-au precipitat rapid. A doua zi, 22 decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu au părăsit clădirea cu elicopterul, pe măsură ce regimul pierdea controlul asupra Capitalei și instituțiilor statului.

Cei doi au fost ulterior capturați, judecați de un tribunal militar și executați pe 25 decembrie 1989.

Daoud compară stupefacția lui Ceaușescu din ultimele zile ale regimului cu imaginile altor dictatori ajunși în fața propriei prăbușiri, evocându-i pe Saddam Hussein și Muammar Gaddafi.

Bucureștiul poartă încă amprenta regimului Ceaușescu

Scriitorul remarcă și discrepanța dintre balconul relativ modest din Piața Revoluției și megalomania proiectelor arhitecturale ale ultimilor ani ai comunismului.

Palatul Parlamentului, fosta Casă a Poporului, marile bulevarde și transformarea radicală a centrului Bucureștiului sunt prezentate drept urme fizice ale ambițiilor regimului Ceaușescu. Daoud observă un oraș în care arhitectura veche coexistă cu blocurile degradate și cu monumentalismul urbanistic comunist.

Autorul își îndreaptă atenția și spre România contemporană, evocând ascensiunea curentelor suveraniste, inegalitățile dintre regiuni și persistența corupției în dezbaterea publică.

Pentru scriitor, balconul din Piața Revoluției rămâne însă imaginea centrală: locul în care un lider care construise edificii gigantice a descoperit, într-un interval de câteva minute, că autoritatea sa se poate evapora atunci când oamenii încetează să se supună.