Vladimir Putin participă astăzi la o nuntă în Austria, iar apoi se întâlneşte cu Angela Merkel în Germania/ Cine sunt mirii

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va participa sâmbătă la nunta ministrului austriac de Externe, Karin Kneissl, urmând ca ulterior să se întâlnească cu cancelarul german Angela Merkel la Schloss Meseberg, în apropiere de Berlin, informează agenţia de ştiri Dpa şi postul BBC News.

7067 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin participă astăzi la o nuntă în Austria, iar apoi se întâlneşte cu Angela Merkel în Germania/ Cine sunt mirii

Vladimir Putin participă astăzi la o nuntă în Austria, iar apoi se întâlneşte cu Merkel în Germania. Cine sunt mirii

Karin Kneissl, care se va mărita cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger, l-a invitat pe preşedintele Rusiei să participe la nunta ce va avea loc sâmbătă la o podgorie din statul austriac Styria.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a confirmat săptămâna aceasta că preşedintele rus va participa la nunta ministrului austriac de Externe.

Ulterior, Vladimir Putin urmează să se întâlnească sâmbătă după-amiază cu cancelarul Angela Merkel, întrevederea urmând să se desfăşoare la Schloss Meseberg, un palat în stil baroc aflat la aproximativ 65 de kilometri nord de Berlin.

Acesta ar urma să fie prima întrevedere bilaterală între Merkel şi Putin în Germania după anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea, în urmă cu patru ani.

Întrevederea oferă celor doi lideri oportunitatea să consolideze relaţiile bilaterale în contextul în care Administraţia Donald Trump a introdus taxe vamale suplimentare pentru importuri din UE şi a extins sancţiunile împotriva Rusiei.

Trump a declarat luna trecută că Germania este "în totalitate controlată de Rusia" prin importurile de hidrocarburi ruseşti.

Ucraina şi unele ţări din estul Uniunii Europene, cât şi Statele Unite, se opun construirii gazoductului submarin Nord Stream 2, susţinând că proiectul va submina eforturile de contracarare a agresivităţii Rusiei şi va amplifica dependenţa Europei de hidrocarburile ruseşti.

Gazoductul submarin Nord Stream 2 va permite transportul direct de gaze naturale din Rusia spre Germania, evitând teritoriul unor ţări ca Ucraina sau Polonia.

Situaţia din estul Ucrainei, chestiuni din domeniul energiei şi criza din Siria se vor număra printre subiectele pe care Angela Merkel le va discuta sâmbătă cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Angela Merkel a anunţat vineri că reprezentanţi ai guvernelor din Germania, Turcia, Rusia şi Franţa ar putea organiza o reuniune pe tema situaţiei din Siria

Cei doi lideri s-au întâlnit ultima oară în luna mai, în cursul unei vizite efectuate de Angela Merkel la Soci.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici