Anticorupţia din fotbal, bombă mediatică şi atât

Lupta anticorupţie în fotbal nu are rezultate, nu s-a găsit încă vreun vinovat, dar vizibilitatea DNA în presă a crescut cu până la 1700 de procente.

244 afișări
Imaginea articolului Anticorupţia din fotbal, bombă mediatică şi atât

Anticorupţia din fotbal, bombă mediatică şi atât (Imagine: Shutterstock)

În cei nouă ani de luptă împotriva corupţiei din fotbal, cele 23 de cazuri instrumentate de procurorii DNA au reprezentat tot atâtea explozii mediatice care au stârnit interes în rândul opiniei publice, fiind intens promovate.

Cel mai recent caz iniţiat de procurorii anticorupţie, care i-a determinat pe suporteri să se gândească că lucrurile merg într-o direcţie normală, cazul Avram-Ţerbea, a fost o adevărată bombă în mass-media românească. Conform unor date statistice furnizate de Mediafax Monitorizare, Direcţia Naţională Anticorupţie este subiectul principal în presa centrală, în perioada 16-23 septembrie, în 51 de articole. Cazul Avram-Ţerbea a izbucnit sâmbătă, 24 septembrie, săptămâna următoare DNA fiind vedetă în presa centrală din România. Cuvântul "cheie" DNA a rezultat pentru perioada 24 septembrie-1 octombrie în nu mai puţin de 115 articole din presa scrisă. Vizibilitatea DNA în presa centrală a cunoscut o creştere cu 225 de procente.

Şi posturile de radio au făcut din acţiunile DNA un subiect de maxima importanţă. Astfel, în perioada menţionată, numărul de materiale despre instituţia condusă de Daniel Morar a crescut fabulos. De la cele 5 ştiri care făceau referire la activitatea DNA în săptămâna 16-23 septembrie, s-a ajuns la un număr de 85 în săptămâna următoare încătuşării celor doi oameni de fotbal. Vizibilitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a crescut cu 1700 de procente.

Reflectarea activităţii DNA în ştirile de televiziune a cunoscut şi ea un "boom" odată cu arestarea lui Vasile Avram şi a lui Sorin Ţerbea. În perioada premergătoare izbucnirii cazului de corupţie amintit, conform datelor furnizate de Mediafax Monitorizare, DNA a fost sursa principală pentru 27 de ştiri de televiziune. Săptămâna următoare saltul a fost făcut până la 360 de ştiri la toate televiziunile româneşti. Creştere - 1300 la sută.

În online situaţia a fost asemănătoare, adică Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a consolidat imaginea într-un mod vizibil. În cele şapte zile monitorizate de dinaintea arestării fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, pe site-urile de ştiri din România cuvântul cheie DNA apare de 637 de ori. Vizibilitatea DNA prin intermediul materialelor informative publicate pe site-urile de ştiri din România a cunoscut o creştere cu 340 de procente (2159).

Mediafax Monitorizare efectuează rapoarte de monitorizare a presei scrise pe 19 publicaţii cotidiene şi alte 279 de periodice şi suplimente. În audio-vizual, Mediafax Monitorizare urmăreşte 13 posturi de televiziune şi 8 posturi de radio, cu menţiunea că statistica a fost efectuată doar între orele 07.00 şi 24.00, iar în on-line sunt monitorizate ştirile care apar pe 924 de site-uri de profil.

Chiar dacă vizibilitatea activităţii procurorilor în lupta pe care o duc împotriva corupţiei din fotbal este una foarte bună, rezultatele, reprezentate de condamnările definitive ale celor anchetaţi, întârzie însă să apară. În niciunul dintre cele 23 de cazuri de corupţie instrumentate de DNA în lumea fotbalului nu a fost formulată deocamdată, în cei nouă ani, vreo sentinţă definitivă. Deocamdată nu există niciun vinovat.

(Material realizat de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici