Codul roșu care a expirat azi-noapte, s-a transformat pentru Constanța în cod portocaliu și a fost prelungit de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor până joi, la ora 24.00 pe râurile Topolog (pe sectorul aferent stației hidrometrice Saraiu) și Casimcea (pe sectorul din aval de confluența cu râul Cartal) – județul Constanța.
De marți, ora 12:00 până miercuri, la ora 18:00 (pe un interval de 30 de ore), s-au înregistrat precipitații importante la mai multe stații hidrometrice din administrarea Apelor Române:
– Cheia – râul Casimcea – 104 l/mp;
– Nuntași – râul Nuntași – 174,5 l/mp;
– Săcele – râul Săcele – 111 l/mp;
– Băltăgești – Valea Dunărea – 158 l/mp;
– Casimcea – râul Casimcea – 104,5 l/mp;
– Pantelimon – râul Râmnic, confluență cu râul Cartal (afluenții râului Casimcea)– 109,8 l/mp;
– Dorobanțu – râul Dorobanțu – 101 l/mp;
– Topalu – fluviul Dunărea – 133,9 l/mp;
– Mihail Kogălniceanu – râul Agi Cabul – 129 l/mp;
– Cogealac – râul Cogealac – 118 l/mp.
Râul Casimcea a atins maximul miercuri, la ora 15:00, când s-a format o viitură în urma creșterii debitului de până la 1500 de ori – de la 0,1 mc/s la 150 mc/s.
Localitatea Siliștea rămâne cea mai afectată de acumulările masive de apă. Traficul pe DJ 224 (Țepeș Vodă – Tortoman) s-a reluat, iar apele de pe DC 61 (Seimeni – Siliștea), inundat miercuri, încep să se retragă.
„Odată cu diminuarea precipitațiilor, apele acumulate temporar în localitățile Cheia, Grădina, Nicolae Bălcescu și Dorobanțu s-au retras, iar traficul rutier se desfășoară normal. La această oră, se înregistrează: o cota de inundație depășită pe râul Casimcea, în scădere și două cote de atenție – la Saraiu pe râul Topolog, în creștere și la Hamcearca pe râul Taița, în scădere. Echipele de la Apele Romane Dobrogea-Litoral continuă monitorizarea în teren a cursurilor de apă Casimcea, Topolog, Cartal, Nuntași, Valea Dunărea, Râmnic în vederea identificării unor posibile probleme care pot fi generate de creșterile de debite și niveluri”, transmit Apele Române.