Cum va fi vremea în ţară. Iarnă la munte, vară în sudul ţării

Mâine plouă în înteriorul arcului carpatic, în timp ce în restul ţării soarele străluceşte în voie. Joi şi vineri vreme ca de vară în sudul ţării, unde maximele ajung până la 24 de grade.

141 afișări
Imaginea articolului Cum va fi vremea în ţară. Iarnă la munte, vară în sudul ţării

Cum va fi vremea în ţară. Iarnă la munte, vară în sudul ţării

În prima parte a nopţii în regiunile sud-estice vor mai fi averse posibil însoţite de descărcări electrice, iar spre dimineaţă ploile slabe cuprind extremitatea de nord-vest. Vântul va sufla cu putere în Carpaţii Orientali. Temperaturile minime pornesc de la zero grade şi se opresc la 8 grade.

Mâine vreme mai caldă decât ar fi normal doar în sud şi est. Peste zi va ploua în Maramureş, prin Crişana, Transilvania şi Moldova. Mai ales în Carpaţii Orientali sunt aşteptate ninsori şi precipitaţii mixte. În restul ţării norii sunt mult mai puţini şi sunt şanse să plouă în zona de deal. Pe crestele montane vântul va sufla cu peste 70...80 km/h, iar în zonele mai joase de relief va avea viteze de 40...50 km/h. În aceste condiţii temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 17 grade, iar cele minime între 1 şi 8 grade.

Joi norii nu prea mai fac parte din peisaj, astfel că meteorologii ne promit o zi frumoasă în aproape toată ţara. Doar prin nord şi la munte sunt posibile ploi slabe. În rest soare din belşug, vânt destul de liniştit şi maxime cuprinse între 12 şi 23 de grade. Minimele vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade, uşor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Cu totul izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă.

Şi vineri vremea o să fie caldă pentru perioada din calendar. Norii încep să strângă rândurile în a doua parte a zilei, astfel că începe să plouă la început în nord, nord-vest şi centru, iar noaptea mai ales în est. Meteorologii vorbesc şi despre averse însoţie de descărcări electrice. La munte la altitudini mari, noaptea, precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul începe să prindă putere. În celelalte regiuni soarele e destul de generos şi ploile sunt posibile doar izolat. Faţă de joi, vineri maximele scad uşor în vest şi nord, în timp ce în sud şi sud-est cresc. În aceste condiţii termometrele vor indica la amiază între 12 şi 24 de grade. Minimele vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar dimineaţa, în zonele joase va fi ceaţă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici