Prima pagină » Meteo » Vizibilitate redusă pe șoselele din 10 județe din cauza ceții

Vizibilitate redusă pe șoselele din 10 județe din cauza ceții

Autoritățile avertizează că duminică este ceață în mai multe județe din România, ceea ce provoacă scăderea vizibilității pe șosele.
Vizibilitate redusă pe șoselele din 10 județe din cauza ceții

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, duminică dimineață „nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier”.

Totuși, din cauza ceții, este vizibilitate scăzută sub 200 metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Covasna, Harghita, Ialomița, Maramureș și Sălaj.

Pentru desfășurarea competiției de automobilism sportiv Cupa Novaci – etapă a Campionatului Regional de Viteză în Coastă, duminică, între orele 08:00 – 13:30 și 14:30 – 19:00, circulația rutieră va fi oprită pe DN 67C Transalpina, între localitățile Novaci și Rânca, județul Gorj. Restricția se va aplica între kilometrii 16 și 21, a precizat Infotrafic.