Prima pagină » Politic » Alfred Simonis: PNL Timiş a închegat o listă parcă trasă la sorţi, o „frăţie a penalilor”

Alfred Simonis: PNL Timiş a închegat o listă parcă trasă la sorţi, o „frăţie a penalilor”

PNL Timiş a închegat o listă parcă trasă la sorţi, o „frăţie a penalilor”, deoarece are pe lista pentru Consiliul Judeţean oameni care au fost condamnaţi, cu suspendare sau cu executare, afirmă deputatul Alfred Simonis.
Alfred Simonis: PNL Timiş a închegat o listă parcă trasă la sorţi, o „frăţie a penalilor”

„PNL Timiş a închegat o listă parcă trasă la sorţi, o . Au pe posturi eligibile oameni care au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, au pe listă oameni care au fost condamnaţi la închisoare cu executare şi au fost eliberaţi din închisoare pentru fapte cu violenţă şi au pe listă, pe poziţia a doua, pe Alin Popoviciu care a scăpat de dosare penale pe motiv că probele au fost strânse ilegal, ascultările au fost făcute ilegal, nu pentru că nu ar fi săvârşit acele fapte. Este şocant pentru un oraş într-un judeţ ca Timiş, în care politica s-a făcut întotdeauna altfel, iar partidele s-au comportat exemplar. PNL în anul 2020 vine cu o listă plină de penali, de oameni cu probleme penale şi de oameni care nu fac decât să facă de râs acest judeţ”, a declarat pentru MEDIAFAX liderul PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis.

El a amintit şi că primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, estetrimis în judecată într-un dosar instrumentat de DNA.

„Eu cred că românii au transmis, inclusiv nouă, PSD-ului, un semnal în ultimele două alegeri, că nu mai vor justificarea acestor probleme, nu mai vor să facă distincţie între un condamnat care are fapte mai grave sau mai puţin grave, ci nu-şi mai doresc oameni cu probeleme penale în funcţii publice. PNL Timiş nu a înţeles această solicitare a românilor”, a conchis Simonis.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia