Ambasadorul român în Israel răspunde acuzaţiilor publicate de Haaretz

Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, citată într-un comentariu publicat în ediţia din 2 noiembrie a cotidianului Haaretz, este "trunchiată şi scoasă din context", afirmă ambasadorul român în Israel, Edward Iosiper, într-un drept la replică publicat joi de Haaretz.

399 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul român în Israel răspunde acuzaţiilor publicate de Haaretz

Ambasadorul român în Israel, Edward Iosiper (Imagine: telaviv.mae.ro)

"În realitate, declaraţia (în care Băsescu a spus că Siria are graniţe cu următoarele ţări: Irak, Liban şi Palestina) menţiona Israelul şi negocierile acestei ţări cu Siria", adaugă textul.

Iosiper consideră că acuzaţia de antisemitism la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a poporului român este "nefondată şi falsă".

"Recenta profanare a unui cimitir evreiesc din Bucureşti este un incident foarte grav, care nu reflectă în nici un caz relaţiile dintre români şi comunitatea evreiască. Preşedintele, prim-ministrul şi ministrul Justiţiei şi-au exprimat indignarea şi au au transmis solidaritatea lor cu comunitatea evreiască", adaugă scrisoarea publicată joi de Haaretz.

Ambasadorul român adaugă că România depune eforturi serioase pentru a se reconcilia cu trecutul şi promovează o conştientizare a Holocaustului, referindu-se, în acest sens, la comemorarea unei zile a Holocaustului şi la înfiinţarea Institutului pentru studierea Holocaustului, dar şi la introducerea în programa naţională a unor noţiuni legate de Holocaust.

România este activă şi în combaterea antisemitismului, găzduind o întâlnire ministerială a OSCE în 2007 şi o întâlnire regională pe această temă în septembrie, adaugă Iosiper.

Într-un comentariu publicat în ediţia de duminică a cotidianului Haaretz, România a fost acuzată de antisemitism, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întoarcerea sa din Siria, că această ţară se învecinează cu Palestina, într-o aparentă confuzie cu Israelul. Articolul, intitulat "Statul pe care preşedintele României l-a uitat ", este scris de istoricul Cellu Rozenberg, specializat în securitate naţională şi a cărui familie a fost ucisă în timpul pogromului de la Iaşi, din 29 iunie 1941.

Pornind de la recenta profanare a unor morminte evreieşti din Bucureşti, Rozenberg arată că antisemitismul are rădăcini mai vechi în România, descrisă de istoricul Hannah Arendt drept "cea mai antisemită ţară dintre toate". "Dacă cineva crede că s-a produs în sfârşit o schimbare în ultimii ani, dacă toţi speră că antisemitismul este practicat doar de bădăranii care profanează morminte, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, la o conferinţă susţinută pe aeroportul din Bucureşti la sosirea sa dintr-o vizită în Siria, în urmă cu o săptămână, arată că România pastramei şi a vinului are şi o altă faţă - România antisemitismului", scrie autorul articolului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici