Ambasadorul României, convocat urgent la Ministerul ungar de Externe după declaraţiile lui Victor Ponta. MAE: Reacţie exagerată

Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat de urgenţă la sediul Ministerului ungar de Externe pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile premierului Victor Ponta privind instituirea de către UE a mecanismului de control doar din cauza Ungariei.

5650 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul României, convocat urgent la Ministerul ungar de Externe după declaraţiile lui Victor Ponta. MAE: Reacţie exagerată

Ambasadorul României, convocat urgent la MAE ungar după declaraţiile lui Victor Ponta. MAE: Reacţie exagerată (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Secretarul de stat din MAE ungar Eniko Gyori a declarat că ambasadorul român, Alexandru Victor Micula, a fost convocat joi, de urgenţă, la biroul său, pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile făcute de premierul Victor Ponta.

Gyori a transmis nemulţumirea Ungariei faţă de afirmaţiile făcute de Victor Ponta marţi, exprimând "şocul" în legătură cu aceste declaraţii.

Gyori a făcut referire la recentul acord încheiat între Budapesta şi Bucureşti prin care s-a stabilit că liderii celor două state vor evita să transmită mesaje în presă şi vor rezolva disputele bilaterale prin canale diplomatice.

MAE: Reacţie exagerată

"Faţă de comunicatul MAE ungar din 21 martie 2013 referitor la reacţia părţii ungare la declaraţiile din data de 19 martie 2013 ale domnului Victor Ponta, prim-ministrul României, MAE român precizează că a luat notă cu surprindere şi preocupare de poziţia părţii ungare", menţionează MAE, în precizările transmise joi presei.

MAE român consideră că "reacţia MAE ungar din comunicatul menţionat este exagerată".

"MAE român s-ar fi aşteptat ca partea ungară să reacţioneze cu preocupare faţă de declaraţiile inacceptabile ale preşedintelui Adunării Naţionale a Ungariei, Laszlo Kover, făcute într-o emisiune a postului naţional de televiziune M1 şi preluate de ziarul ungar Nepszava din data de 18 martie 2013 (articolul intitulat «László Kövér: Atacul internaţional împotriva modificării Constituţiei are loc din cauza reducerii costurilor la utilităţile publice»), prin care sunt aduse atacuri ofensatoare la adresa unor lideri politici europeni, a companiilor străine care activează în Ungaria, precum şi la adresa României, a conducerii de stat a României şi a clasei politice româneşti. În acest context, MAE român apreciază că aceste declaraţii ale unui înalt oficial al Ungariei contravin celor convenite la 4-5 martie, la Bucureşti, cu prilejul consultărilor celor doi miniştri ai afacerilor externe. Pe fond, cel puţin în ce priveşte România, aceste declaraţii nu corespund, în nici un fel, realităţii", menţionează sursa citată.

MAE subliniază că declaraţiile prim-ministrului român din 19 martie "trebuie înţelese în contextul discuţiilor mai extinse la nivel european privind necesitatea stabilirii unui set de standarde şi proceduri general aplicabile tuturor statelor membre UE cu privire la respectarea valorilor comune europene". "Acestea sunt aspecte de interes general european, care trebuie abordate şi discutate cu deschidere şi transparenţă, atât între statele membre, cât şi împreună cu instituţiile europene", precizează MAE.

"Partea română încurajează partea ungară să acţioneze cu consecvenţă în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral, potrivit celor convenite cu ocazia consultărilor cu partea ungara din 4-5 martie 2013. În ceea ce o priveşte, partea română îşi reafirmă încrederea în Parteneriatul Strategic româno-ungar şi rămâne consecventă liniei sale de poziţionare în cadrul politico-juridic bilateral, aşa cum a reieşit şi din aspectele convenite la Bucureşti, inclusiv în ceea ce priveşte folosirea canalelor diplomatice de dialog pentru orice aspect de natură bilaterală", menţionează MAE.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că scrisoarea celor patru state membre care solicitau înfiinţarea unui mecanism pentru salvgradarea valorilor democratice se referea la Ungaria, nu la România, şi s-a arătat deranjat de faptul că este confundat cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Declaraţia premierului român a fost făcută la Adevărul Live, în contextul în care el a exprimat necesitatea ca Uniunea Europeană să stabilească nişte standarde clare pentru România atunci când, de exemplu, se pune problema respectării statului de drept, în situaţii când trebuie un vot "jumătate plus 1" sau când este vorba de demnitarul care reprezintă statul la reuniunea Consiliului, respectiv preşedintele sau primul-ministru. Legat de aceasta, Ponta a spus că scrisoarea trimisă recent de miniştrii de Externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu se referea la România, ci la Ungaria.

"Eu am înţeles scrisoarea celor patru ca referindu-se la vecinii noştri din Ungaria. În România, a fost aşa un fel de entuziasm: <<Uite, se întâmplă ceva şi cu... >> Eu nu cred că s-a referit la România, dar cred că, dacă nu suntem atenţi, se va merge pe un principiu politic: <<Dom'le, unul de la ei şi unul de la noi>>. Adică, dacă e domnul Orban de la populari, hai să fie cineva şi din România, de la socialişti, şi cred că e incorect faţă de România, pentru că în România nu s-a modificat nicio virgulă din Constituţie în timp ce în Ungaria se tot schimbă Constituţia, pentru că în România există libertatea presei şi n-a modificat nimic legislativ şi nu va modifica nimic legislativ legat de libertatea presei, pentru că în România Banca Naţională chiar e independentă şi respectată de toată lumea - aţi văzut că şi eu mă duc la Banca Naţională, mă sfătuiesc cu domnul Isărescu, şi domnul preşedinte, şi toată lumea - deci nu seamănă niciun fel situaţia din România cu cea din Ungaria. Eu nu vreau să fim băgaţi în aceeaşi oală", a spus premierul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici