Prima pagină » Știri externe » Americanii folosesc tehnică ucraineană de interceptare a dronelor la o bază din Orientul Mijlociu

Americanii folosesc tehnică ucraineană de interceptare a dronelor la o bază din Orientul Mijlociu

Americanii folosesc tehnică ucraineană de interceptare a dronelor la o bază militară din Orientul Mijlociu. Potrivit unor surse, specialiștii ucraineni îi învață pe americani cum se utilizează sistemul.
Americanii folosesc tehnică ucraineană de interceptare a dronelor la o bază din Orientul Mijlociu
foto ilustrativ
Petru Mazilu
22 apr. 2026, 16:58, Politic

Forțele militare americane au decis să folosească o tehnologie ucraineană de interceptare a dronelor (UAV) la o bază aeriană cheie din Arabia Saudită, anunță Reuters care citează, în exclusivitate, cinci surse. Astfel, americanii încearcă să contracareze atacurile iraniene care anterior au cauzat victime și pagube.

Potrivit surselor, personalul ucrainean a sosit la baza aeriană americană Prince Sultan din Arabia Saudită pentru a antrena trupele americane în utilizarea sistemului Sky Map.

Forțele ucrainene folosesc platforma pentru a detecta drone, inclusiv Shahed, și pentru a efectua contraatacuri cu drone interceptoare.

Informația apare după ce președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite nu au nevoie de asistența Ucrainei.

Recomandarea video