Antonescu nu comentează exit-poll-urile: Despre rezultate vom vorbi mâine

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu comentează estimările rezultatului alegerilor europarlamentare conform exit-poll-urilor, spunând că despre rezultate se va vorbi mâine, poate şi la noapte şi face apel la reprezentanţii PNL în secţiile de votare să fie vigilenţi.

342 afișări
Imaginea articolului Antonescu nu comentează exit-poll-urile: Despre rezultate vom vorbi mâine

Antonescu nu comentează exit-poll-urile: Despre rezultate vom vorbi mâine (Imagine: Mariius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Fac apel la reprezentanţii PNL în secţiile de votare să-şi facă datoria cu maximă seriozitate, cu maximă vigilenţă şi cu maximă corectitudine, până când voturile sunt numărate, până când procesele-verbale sunt încheiate, până când procesul electoral propriu-zis, cu toate componentele sale este pe deplin încheiat", a spus Antonescu.

El a precizat că nu doreşte să comenteze rezultatele estimate până la acest moment.

"Despre rezultate vom vorbi poate şi în cursul acestei nopţi, cu siguranţă mâine dimineaţă, atunci când vom avea rezultate oficiale, pe baza cărora vă voi comunica şi evaluarea noastră în legătură cu aceste rezultate", a spus Antonescu.

Liderul PNL a declarat că în cazul alegerilor europarlamentare liberalii au avut parte de "o campanie deosebită". "A fost o campanie care a întărit partidul, a fost o campanie dusă în cele mai grele condiţii. PNL a fost ca niciodată parcă în cursul acestei campanii ţinta tuturor atacurilor şi diversiunilor. În ciuda acestor lucruri, PNL a dus o campanie corectă, o campanie serioasă, o campanie mai mobilizată şi mai motivată ca oricând", a precizat Antonescu.

Preşedintele PNL a ţinut să mulţumească tuturor cetăţenilor care şi-au exprimat opţiunea la europarlamentare, precum şi colegilor din PNL implicaţi în campanie, inclusiv şefului de campanie Marian Petrache.

"Prezenţa nu a fost una masivă, ne aşteptam la acest lucru, din păcate. Nici în Europa după toate estimările de până în acest moment nu avem o prezenţă masivă. Din păcate, media de prezenţă românească este simţitor sub media europeană. Credem că ar fi trebuit să fie invers, pentru că România este o ţară care are mai mult de aşteptat de la politicile europene", a afirmat Antonescu.

Liderul PNL a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Crin Antonescu declarase că dacă PNL obţine sub 20% la europarlamentare va demisiona de la şefia partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici