Prima pagină » Politic » „Astăzi este o zi bună pentru România” – ministrul Dragoș Pîslaru

„Astăzi este o zi bună pentru România” – ministrul Dragoș Pîslaru

„Astăzi este o zi bună pentru România", a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, după ședința de Guvern de joi.
„Astăzi este o zi bună pentru România
Andreea Tobias
05 mart. 2026, 15:43, Politic

Două reforme adoptate închid jaloane importante din PNRR și deschid calea spre încasarea a peste 3 miliarde de euro din fonduri europene.

Guvernul a aprobat hotărârea privind reforma Romsilva, care închide Jalonul 24, și măsurile legate de decarbonizare, care închid Jalonul 119. Alături de buget, aceste reforme finalizează condițiile necesare pentru aprobarea cererilor de plată 3 și 4 din PNRR.

„Ținta noastră este ca la sfârșitul lunii martie să avem totul clarificat pentru aprobarea preliminară a Comisiei Europene”, a spus Pîslaru.

Peste 3 miliarde de euro, așteptați de la Bruxelles

Cererea de plată numărul 4 are o valoare de 2,62 miliarde de euro. La aceasta se adaugă o parte din cererea de plată 3, astfel încât România estimează că va încasa peste 3 miliarde de euro într-o singură plată din partea Comisiei Europene.

Comisia a confirmat că va analiza constructiv argumentele prezentate de România.

200 de jaloane, nu 500

Ministrul a corectat public o cifră vehiculată frecvent. România nu mai are 500 de jaloane de îndeplinit până la 31 august 2026, ci aproximativ 200, după renegocierea PNRR.

„Am redus semnificativ numărul de jaloane și de ținte”, a precizat Pîslaru.

El a subliniat că analiza de risc este finalizată și că discuțiile cu ministerele sunt în curs. Detaliile privind stadiul implementării și măsurile remediale vor fi prezentate public în perioada următoare.

Cu excepția a patru măsuri punctuale, care reprezintă sub 5% din valoarea PNRR, toate obiectivele sunt realizabile.

Recomandarea video