Attila Korodi, nominalizat de UDMR pentru funcţia de ministru al Mediului

Deputatul Attila Korodi a fost nominalizat, marţi, de UDMR, pentru funcţia de ministru al Mediului, pe locul rămas vacant după demisia lui Laszlo Borbely.

749 afișări
Imaginea articolului Attila Korodi, nominalizat de UDMR pentru funcţia de ministru al Mediului

Attila Korodi (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Anunţul a fost făcut de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii.

Kelemen a precizat că în maximum o jumătate de oră va înainta propunerea premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi că speră ca în această seară, cel târziu miercuri, Attila Korodi să fie instalat în funcţie.

"Îmi face onoare această nominalizare din partea Consiliului Permanent şi a domnului preşedinte Kelemen. Nu o privesc ca pe o şansă, ci ca pe o responsabilitate", a declarat Attila Korodi.

Korodi Attila are 35 de ani. După alegerile parlamentare din noiembrie 2004, Korodi a fost desemnat de către UDMR pentru postul de secretar de stat la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, ocupându-se de coordonarea Departamentului de Integrare Europeană. În aprilie 2007, Attila Korodi a fost numit ministru al Mediului, post ocupat timp de un an.

Laszlo Borbely a demisionat, joia trecută, din funcţia de ministru al Mediului, el spunând că a luat această decizie deşi nu are motiv şi precizând că a transmis această decizie premierului, dar şi preşedintelui, cu care a avut o întâlnire.

Borbely declara că a aflat din presă despre comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind solicitarea de declanşare a procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penală şi imediat a decis să demisioneze. Borbely sublinia că refuză cu tărie orice fel de acuzaţie pe care o consideră nefondată şi că speră să îşi poată dovedi nevinovăţia.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a preluat portofoliul de la Ministerul Mediului, pe care îl deţine ca interimar după demisia lui Borbely, şi-a elogiat predecesorul şi a spus că îşi doreşte un interimat cât mai scurt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici