Băsescu: Cred că trebuie să trecem la regândirea calendarului de aderare la zona euro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că, personal, crede că trebuie să se treacă la regândirea calendarului de aderare a României la zona euro, ca urmare a nerezolvării prompte a deficitelor structurale.

13 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Cred că trebuie să trecem la regândirea calendarului de aderare la zona euro

Băsescu: Cred că trebuie să trecem la regândirea calendarului de aderare la zona euro (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"În mod categoric, trebuie reevaluat momentul intrării în zona euro, nu neapărat din punct de vedere al posibilităţilor noastre de a atinge parametrii ceruţi de intrarea în zona euro, adică deficit sub 3%, datoria sub 60% din PIB, acesta este un element pe care România îl îndeplineşte în momentul de faţă, proiecţia de intrare în deficit de 3% este 2012. Deci, ne-am putea menţine 2014 ca an al intrării în zona euro. Problema este dacă România va fi sufiecient de consolidată, financiar şi economic, pentru a face faţă în zona euro şi aceasta este o decizie care nu poate fi luată acum", a menţionat Băsescu la RRA.

Şeful statului a adăugat că, în opinia sa, ar trebui să se treacă la regândirea calendarului de aderare la zona euro.

"Personal, cred că trebuie să trecem la regândirea calendarului de aderare la euro, ca urmare a nerezolvării prompte a deficitelor structurale pe care le avem şi a problemelor pe care le avem, a modului în care ne finanţăm deficitul", a spus preşedintele Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici