- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu critică dur noul mod de alegere a conducerii PDL: Mi se pare o bolşevizare a partidului
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că noul mod de alegere a conducerii în PDL, în care există patru vicepreşedinţi pe listă, în echipă cu candidatul la funcţia de preşedinte al formaţiunii, reprezintă "o bolşevizare a partidului", "un pas teribil înapoi".
Băsescu critică dur noul mod de alegere a conducerii PDL: Mi se pare o bolşevizare a partidului (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Nu ştiu ce reformă internă, dar îi înţeleg că şi-au mărit numărul de prim-vicepreşedinţi. Probabil că era necesar. Dar, să vii cu listă în PDL mi se pare o bolşevizare a partidului, cum au făcut şi alţii. O spun deschis, este un pas teribil înapoi în modul de funcţionare democratică a PDL. Lista, fie ea şi de patru prim-vicepreşinţi, aia nu mai e listă de oameni politici aleşi, e listă de gaşcă, indiferent cine e în ea. Deci preşedintele îşi pune o găşcuţă sub el", a declarat Traian Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Fosta spioană KGB care seducea bărbați de dragul guvernului rus face noi dezvăluiri la un podcast american
-
Clotilde Armand: Cei afectaţi de incendiul din Sectorul 1 pot suna la Serviciul Urgenţe din DGASPC
-
Îngrijorare în Israel privind posibile mandate de arestare emise de CPI împotriva unor oficiali
-
SUA şi Marea Britanie îndeamnă Hamas să accepte propunerea israeliană de armistiţiu
El a adăugat că este pentru prima oară în istoria PDL când s-a întâmplat aşa ceva.
"Eu le doresc mult succes, dar faptul că au ajuns să facă din conducerea unui partid un hibrid, gaşca preşedintelui, patru numiţi... Nimeni n-o să creadă că sunt oameni de mare perspectivă ai partidului, indiferent cum s-ar numi ei, mi se pare inadmisibil", a apreciat preşedintele.
La remarca moderatorului potrivit căreia "este vorba despre concurenţă neloială", preşedintele a încuviinţat: "Absolut neloială. Mai ales în situaţia în care este PDL, care are preşedintele şi în funcţia prim ministru. Cine poate gândi că schimbi preşedintele partidului când e premier? Este exclus. PDL e partid cu un singur candidat, de data aceasta, nu se poate", a mai spus preşedintele Băsescu.
El a mai spus că, în opinia sa, democrat-liberalii ar fi trebuit să rămână la sistemul clasic, potrivit căruia la Congres sunt aleşi doar preşedintele şi trezorierul formaţiunii, nu şi vicepreşedinţii.
"Autoritatea preşedintelui PD a fost că era ales de Congres, iar toţi vicepreşedinţii şi secretarii erau aleşi în Consiliul Naţional de Coordonare. (...) Acum afectează ideea de preşedinte ales de Congres, cel mai înalt for al partidului şi, pe de altă parte, preşedinte cu o găşcuţă. Nu are una mare, are o găşcuţă", a mai apreciat Băsescu.
Totdată, Traian Băsescu a afirmat că PDL are două vulnerabilităţi: modul cum îşi alege conducerea, introducând "ideea de grup în jurul preşedintelui" şi modul cum se comportă în administraţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 797. Casa Albă nu poate face comentarii cu privire la calendarul şi livrarea ajutorului american pentru Ucraina. Fost ofiţer german recunoaşte spionajul pentru Rusia, motivat de teama unui război nuclear.
-
astăzi, 07:10
Sinner, aparent accidentat, s-a calificat în turul patru la Madrid Open