Băsescu: Dreapta să stabilească criteriile în iunie şi din iulie să spună: Acesta e candidatul!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1 TV, că partidele de dreapta trebuie să stabilească nişte criterii în cursul lunii iunie, iar din iulie să spună: "acesta este candidatul alianţei", adăugând că, dacă i se va cere, se va implica în aceste discuţii, cu liderii partidelor.

235 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Dreapta să stabilească criteriile în iunie şi din iulie să spună: Acesta e candidatul!

Traian Basescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Preşedintele a declarat că este clar că dreapta, după europarlamentare, trebuie să ia decizia foarte importantă de a avea un singur candidat cu care să meargă la alegerile prezidenţiale.

"Este o glumă soluţia: «Lasă, mergem fiecare, şi care intră în turul doi va fi susţinut de toţi ceilalţi». Nu este adevărat. Electoratul nu se va muta peste noapte. Parte din el se va muta, electoratul profund anti-PSD, dar o bună parte nu se va muta şi atunci şansele de victorie ale candidatului dreptei se vor minimaliza", a spus Băsescu la B1 TV.

Întrebat dacă îşi va asuma rolul de coagulare, Traian Băsescu a declarat că va face acest lucru numai dacă va fi necesar. "Eu cred că partidele nu vor prefera să fie tutelate şi ar fi foarte bine să fie aşa", a explicat Băsescu.

Despre o posibilă fuziune PDL-PNL, Traian Băsescu a comentat: "Vasile Blaga, dacă va avea un eşec, dacă nu va realiza acei 20% la europarlamentare, va fi în stare să caute orice soluţie pentru a se spăla de eşec. De asta l-a promovat atât de timpuriu candidatul Predoiu, ca să poată pune în spatele lui, acum vede că nu prea merge. Va căuta soluţii din astea radicale, ca să dea o bombonică".

"Blaga este o uriaşă dezamăgire pentru mine", a mai spus Băsescu despre liderul PDL.

Preşedintele a ţinut să transmită şi un mesaj către preşedintele PDL: "Eu sper să se trezească, ştiu care sunt, pentru că şi la mine vin politicieni, cu o soluţie sau alta, pe unii îi primesc, pe alţii nu îi primesc, asta e viaţa". Băsescu a adăugat că "nu sunt puţini" cei pe care nu îi primeşte.

"Sunt unii care vin de dragul de a vorbi, şi îi simt, pentru că ştiu ce putere de a influenţa lucrurile are fiecare. Şi mai sunt din ăştia cu iniţiative", a mai comentat Traian Băsescu.

Şeful statului a ţinut să menţioneze că, dacă va discuta vreodată serios pe această temă, va discuta cu preşedinţii partidelor de dreapta, dacă vor dori o discuţie cu el.

"Dacă nu, mi-aş dori foarte mult ca ei să se strângă, să stabilească nişte criterii în cursul lunii iunie, şi din iulie să spună: «acesta este candidatul alianţei de dreapta»", a mai declarat Traian Băsescu.

El a explicat că trebuie creat acest mediu politic stânga-dreapta în România şi a arătat că "fiecare crede că are candidatul care poate ajunge în turul doi".

"Aici e problema. După europarlamentare se vor dumiri", a mai spus Băsescu, precizând că în funcţie de procente se va vedea capacitatea fiecărui partid de a aduce voturi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici