Prima pagină » Politic » Băsescu, întrebat dacă promulgă Legea de alegere a primarilor într-un tur: Să văd despre ce e vorba

Băsescu, întrebat dacă promulgă Legea de alegere a primarilor într-un tur: Să văd despre ce e vorba

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, miercuri, dacă va promulga Legea privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, el răspunzând că mai întâi trebuie să o primească şi să vadă ce prevede actul normativ.
01 iun. 2011, 20:18, Politic

„S-o primesc, să văd despre ce e vorba. S-o primesc”, a declarat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări. El a mai declarat că modul de alegere a primarilor într-un singur tur de scrutin „poate fi şi mai bun, poate fi şi mai rău”.

„Spre exemplu, eu sunt un adept al alegerii parlamentarilor prin vot uninominal, într-unul sau doua tururi. Deci m-ar satisface şi varianta cu vot uninominal într-un singur tur. Şi acest lucru l-am spus public de foarte multe ori. Deci n-aş putea să spun că aici «da», dar dincoace «nu». Pe de altă parte, să ştiti că, în opinia mea, o astfel de soluţie – dar nu am încă un punct de vedere cristalizat definitiv – o astfel de soluţie diminuează politizarea funcţiei de primar prin faptul că în turul doi se fac alianţe. Am experienţă. A fost o situaţie în care am câştigat din turul doi Primăria Capitalei şi ştiu ce exigenţe au fost la mine între turul unu şi doi de la cei care şi-au anunţat susţinerea. Şi am avut şi situaţia în care am câştigat mandatul din primul tur, tot la Bucureşti, şi am fost un primar care-şi începea mandatul liber, fără conditionalităţi de la nimeni”, a mai arătat şeful statului.

El a mai spus că între turul unu şi turul doi „pentru voturi, toate partidele încep şi cer” diverse funcţii de director.

„Pe de altă parte, e de discutat cât de democratic este (…) În orice caz, ce exclud, ca extinderea sistemului cu alegerea uninominală într-un singur tur să se extindă şi la preşedinte. Asta nu se poate”, a mai spus Băsescu, nevrând să „intre în speculaţii” privind avantajele de care s-ar bucura UDMR de pe urma acestei legi.

Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi „pentru”, 110 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri.

Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj.

Preşedintele PNL Bucureşti a precizat că va cere Avorcatului Poporului să atace la Curtea Constituţională această lege.

Citește și