Prima pagină » Politic » Băsescu: NATO a solicitat României din 17 martie punerea la dispoziţie a fregatei – 2

Băsescu: NATO a solicitat României din 17 martie punerea la dispoziţie a fregatei – 2

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că NATO a solicitat din 17 martie României punerea la dispoziţie a unei fregate sau a unui distrugător cu doi ofiţeri la bord pentru impunerea embargoului asupra Libiei, iar după ce s-a luat decizia, Bucureştiul a răspuns imediat.
23 mart. 2011, 21:44, Politic

Preşedintele Băsescu a reiterat faptul că România nu are cu ce să participe la operaţiuni militare.

„Şi chiar dacă ar avea cu ce, nu apreciem a fi cea mai bună soluţie, având în vedere evoluţiile de până acum”, a adăugat şeful statului.

El a precizat că România respectă deciziile Consiliului de Securitate al ONU şi deciziile NATO. „Din momentul deciziei Consiliului de Securitate, România nu a mai comentat, deşi aveam alt punct de vedere”, a subliniat preşedintele.

Traian Băsescu a mai declarat că NATO a solicitat României punerea la dispoziţie a fregatei încă din 17 martie, pentru impunerea embargoului, şeful statului menţionând că în privinţa impunerii „no fly zone” nici astăzi Alianţa Nord-Atlantică nu a luat decizia politică.

„Ni s-a solicitat fregata cu o săptămână înainte să se ia decizia. După ce s-a luat decizia, am răspuns imediat”, a precizat preşedintele Băsescu.

Şeful statului a menţionat că, în 17 martie, cabinetul adjunctului comandantului Forţelor Aliate în Europa a transmis o circulară către toate statele privind punerea la dispoziţie a capabilităţilor declarate disponibile pentru anul 2011, iar pentru România a fost formulată solicitarea expresă de a pune la dispoziţie o fregată sau un distrugător cu doi ofiţeri la bord.

Traian Băsescu a subliniat în mai multe rânduri că este vorba despre impunerea embargoului.