Băsescu: Nu mă impresionează haita, s-ar putea să fac un buletin al corupţiei guvernamentale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu îl impresionează "haita pesedistă" şi a anunţat că s-ar putea să stabilească o zi pe săptămână când să facă "un buletin al corupţiei guvernamentale".

176 afişări
Imaginea articolului Băsescu: Nu mă impresionează haita, s-ar putea să fac un buletin al corupţiei guvernamentale

Traian Basescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Acţiunile lui Victor Viorel Ponta şi unui grup de politicieni arată că obiectivul acestui domn nu este să facă bine României, ci să pună România sub controlul PSD şi este jalnic că o face cu sprijinul trustului de presă al unui turnător şi cu sprijinul televiziunii mogulului Ghiţă. Măcar despre Felix ştim cine e, Ghiţă este mult mai periculos, pentru că este un om tânăr, de la care toţi aşteptam mai mult", a spus Băsescu.

Preşedintele a continuat: "Am văzut astăzi marea haită pesedistă, semnând, alături de şantajista senatoare Firea, la îndemnul premierului profund corupt şi mincinos, Victor Viorel Ponta, această haită crede că mă impresionează şi mă voi descuraja, voi înceta să mai protejez de influenţă politică justiţia şi vor putea să intre cu bocancii în această zonă care îi înnebuneşte, pentru că a devenit independent. Se înşală".

Şeful statului a spus că nu este impresionat nici de comisia Nana şi nici de "solidarizarea haitei cu Ponta şi cu senatoarea şantajistă Firea".

"Nu mă impresionează nici minciunile debitate de dimineaţă până seara de Victor Viorel. Îi garantez că ceea ce el îşi imaginează că este presiune pe Băsescu, să ne lase în pace. Ei sunt şi deformaţi, au impresia că datorită mie îi mai strâng Parchetele şi instanţele. Nu, este profund greşit. Eu doar am protejat justiţia, cât am putut, de influenţa politică, dar procurorii îi iau şi îi anchetează pentru că fură, nu pentru că le spune Băsescu, habar nu am ce dosare au procurorii în lucru", a mai declarat şeful statului.

Preşedintele a afirmat că, în România, dacă furi, trebuie să te aştepţi ca mai devreme sau mai târziu să răspunzi în faţa legii.

"Am trecut de epoca Adrian Năstase, când nimeni nu avea curaj să se apropie de politiceni", a mai spus Băsescu.

Preşedintele a afirmat că "nu îl impresionează haita şi nu va face niciun pas înapoi".

"Dimpotrivă, s-ar putea să stabilesc o zi pe săptămână când să fac un buletin al corupţiei guvernamentale, pentru a veni în sprijinul opiniei publice", a anunţat şeful statului.

El a arătat că, din păcate, oamenii, în nevoia lor de a vedea că se întâmplă ceva în oraşul lor, în ţara lor, s-au obişnuit să spună: "O fi furat, dar a făcut ceva şi pentru noi". "Nu, dragii mei, e o mare greşeală, s-ar putea face mult mai mult pentru voi, decă s-ar fura mai puţin sau deloc. Deloc nu există nicăieri, dar păcăleala pe care şi-o autoadministrează românii (..) este abordarea care ne ţine într-un stadiu la care nu am fi vrut să mai fim", a mai comentat Traian Băsescu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici