Băsescu nu participă, joi, la recepţia oferită de ambasada SUA

Preşedintele Traian Băsescu nu va participa, joi, la recepţia organizată de Ambasada SUA de la Bucureşti pentru marcarea zilei de 4 iulie, la care a fost invitat.

122 afișări
Imaginea articolului Băsescu nu participă, joi, la recepţia oferită de ambasada SUA

Băsescu nu participă, joi, la recepţia oferită de ambasada SUA (Montaj foto)

Şeful statului a fost invitat la recepţie, ca în fiecare an, au declarat pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Programul preşedintelui pentru joi nu include, însă, participarea la recepţia oferită de ambasada americană.

În acest an, recepţia oferită în cinstea zilei de 4 iulie a fost devansată, fiind programată pe 2 iulie, începând cu ora 18.00.

Şeful statului are programată, la ora 20.00, primirea la Cotroceni a ministrului Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Ahmet Davutoglu, iar la ora 20.40, participare la aniversarea a 10 ani de la privatizarea Uzinelor Dacia.

Preşedintele Băsescu a participat, în anii trecuţi, la recepţiile de 4 iulie oferite de ambasada SUA.

La ceremonie sunt invitaţi numeroşi oficiali. În mod tradiţional, de pe lista persoanelor care sunt chemate la petrecere nu lipsesc preşedintele, premierul, ministrul de Externe, alţi miniştri, precum şi şefii celor două Camere ale Parlamentului.

Programul petrecerii tradiţionale de 4 iulie, programată să se desfăşoare joi, în curtea reşedinţei şefului de misiune de pe bulevardul Kiseleff, ar putea fi afectată din cauza vremii nefavorabile.

Ambasada SUA nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe tema invitaţiei adresate şefului statului.

De asemenea, la petrecere iau în general parte reprezentanţi ai comunităţii americane din România.

MAE a anunţat, miercuri, că pe agenda ministrului Cristian Diaconescu figurează participarea la eveniment, cu începere de la ora 18.00.

SUA nu a finalizat încă procedura de numire a unui nou ambasador acreditat la Bucureşti, după ce Nicholas Taubman, fost ambasador, şi-a încheiat mandatul la finele anului 2008, astfel că gazda evenimentului de 4 iulie este însărcinatul cu afaceri Jeri Guthrie-Corn.

Administraţia americană l-a propus pe Mark Gitenstein pentru funcţia de ambasador în România. Mark Gitenstein, nominalizat de preşedintele american Barack Obama pentru postul de ambasador în România, s-a distins prin activităţi de lobby la Camera de Comerţ din SUA, consultanţă acordată Comisiei Juridice a Senatului şi o carieră în domeniul avocaturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici