Băsescu vrea reorganizarea administrativă a României în opt judeţe: Actualul sistem generează corupţie

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să analizeze reorganizarea administrativă a ţării prin înlocuirea celor 41 judeţe cu 8 judeţe mari sau 7 judeţe şi municipiul Bucureşti, arătând că actualul sistem, menţinut din 1968, generează ineficienţă în utilizarea banilor UE şi corupţie.

5764 afişări
Imaginea articolului Băsescu vrea reorganizarea administrativă a României în opt judeţe: Actualul sistem generează corupţie

Băsescu vrea reorganizarea administrativă a României în opt judeţe (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Şeful statului a menţionat că organizarea administrativă aRomâniei este făcută pe baza unei legi din anul 1968, la care nus-au modificat, în 21 de ani de parlamentarism, nici măcararticolele în care scrie "Republica Socialistă România".

El a apreciat că un nou sistem administrativ ar reducebirocraţia şi ar accelera procesul de descentralizare.

Preşedintele Băsescu a susţinut că nu se poate realiza odezvoltare raţională a României cu unităţi administrative atât demici precum actualele judeţe, el precizând că derularea proiectelorcu fonduri europene pe această structură înseamnă utilizareaineficientă a banilor.

"Nu se poate privi la o dezvoltare raţională a României înunităţi administrative atât de mici, iar modul cum se utilizeazăbanii europeni pe proiecte foarte mici în interiorul unui judeţ nueste nimic altceva decât ineficienţa utilizării banilor europeni.Se face canalizare şi faci o staţie de epurare în loc să facă omagistrală care să treacă prin trei judeţe, se face o singură osingură staţie de epurare mare, ca să nu mai vorbim de structurajudeţeană de drumuri, care pur şi simplu este fracturată. Şi maieste un motiv pentru care eu cred că trebuie desfiinţate cele 41 dejudeţe şi teritoriul reorganizat pe 8 judeţe mari sau 7 judeţe plusmunicipiul Bucureşti şi zona metropolitană a judeţului Ilfov,corespunzător regiunilor de dezvoltare economică stabilită cuUniunea Europeană: reducerea masivă a birocraţiei şi ainstituţiilor deconcentrate ale statului. Avem 41 de inspectoratede poliţie în loc să avem 7 sau 8, avem 41 de direcţii agricole, 41de direcţii sanitare, 41 de direcţii de finanţe publice, bineîncărcate altfel, şi aşa mai departe, tot din 41 în 41 numărămsutele de birocraţi care fac amară viaţa şi a populaţiei şi aprimarilor de la nivel judeţean", a spus Băsescu.

Şeful statului a vorbit despre corupţia de la nivelul judeţelor,unde s-au format "familii transpartinice".

"Cea mai puternică probă o avem în raportul pe care o să-l avemîn zilele următoare, să vedem ce s-a întâmplat în multe dintrejudeţe cu proiectele finanţate din bani europeni. Ministereleaprobă proiectele, se dau pe mâna consiliilor judeţene pentruexecuţie şi vedem pe urmă ce iese. Perspectiva este să avemo suspendare temporară de utilizare a banilor până când găsimsoluţii", a spus Băsescu.

El a adăugat că în zilele următoare va apărea un raport care vaarăta ceea ce s-a întâmplat în judeţe cu proiectele aprobate dinbani europeni.

Preşedintele Băsescu a mai spus că ştie "sensibilitateapartidelor pe această temă", respectiv că tuturor li se pare cădacă au preşedintele CJ "stăpânesc" judeţul. "Cred că trebuie să neridicăm deasupra intereselor politice", a adăugatpreşedintele.

"Un lucru care trebuie luat în serios în momentul de faţăprivind la realităţile României - nu aş vrea să folosesc un termenfoarte dur, dar vreau totuşi să fie pe înţelesul tuturor, şi v-ospune un om care poate observa şi are şi curaj să spună: corupţiade la nivelul judeţelor. S-au creat nişte familii veşnice,interpartinice, se schimbă, se rotesc, clienţii rămân aceiaşi şicea mai puternică probă o avem în raportul care o să apară înzilele următoare, să vedem ce s-a întâmplat în multe din judeţe cuproiectele finanţate din bani europeni. Ministerele aprobăproiectele, se dau pe mâna consiliilor judeţene pentru execuţie şivedem pe urmă ce iese. Perspectiva este să avem o suspendaretemporară de utilizare a banilor până când găsim soluţii. Cei careîşi fac iluzii că se poate construi lăsând judeţele, că mai creăm ocăciulă intermediară, nişte superjudeţe ca regiuni şi le dămatribuţiuni, se înşală. Este un pas de creştere a birocraţiei, oriobiectivul este debirocratizarea şi spargerea relaţiilor create înmai toate judeţele. Sunt aproape în relaţie de familie", a spusBăsescu.

Şeful statului a arătat că ştie că tuturor partidelor li se parecă a avea un preşedinte de consiliu judeţean înseamnă "a stăpânijudeţul" din punct de vedere al influenţei şi al resurselorfinanciare, dar că a venit momentul ca forţele politice să seridice deasupra intereselor de partid dacă doresc să facă lucruriutile pentru ţară.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici